Anița Luncan, profesoara de Chimie care îi molipsește pe elevi cu pasiune: De la povestea chimiei pe înțelesul copiilor, până la experimente “cu hocuspocuspreparatus”

5.761 de vizualizări
Cele opt fete și 19 băieți de la a VII-a A intră buluc în laboratorul de chimie al Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, din Oradea. Se așază câte doi, trei la mesele albastre, fiecare cu un stativ de eprubete și o tavă cu 40 de sticluțe cu substanțe. După un semestru întreg aproape numai de teorie, urmează prima oră de experimente.

Profesoara Anița Luncan, o femeie subțire, tunsă scurt și cu ochi albaștri, stă în picioare, în spatele catedrei. Pantofii cu puțin toc și pantalonii la dungă îi alungesc statura minionă, iar eșarfa din mătase, rulată la baza gâtului, îi dă un aer elegant. Pe catedră are o tăviță cu șase substanțe de diferite culori: bleu, albastru de Voroneț, turcoaz, brun-roșcat și două nuanțe de negru. Profesoara îi invită pe toți să se apropie.

– Această substanță cristalină albastră, cu formula aia, cum se citește?, îi întreabă.

– Sulfat de cupru, răspund câțiva elevi.

– Dar cum se numește popular? Piatră vânătă. V-am spus că se folosește la stropitul viței de vie, a roșiilor, a castraveților.

Anita Luncan / Foto: proiectulmerito.ro

Luncan are 59 de ani și predă chimie la Gojdu din 1990, la gimnaziu și la liceu. La început, le vorbea elevilor într-un limbaj academic, cum învățase la facultate, dar și-a dat seama că era peste puterile lor de înțelegere. Apoi a început să folosească expresii și exemple din realitatea lor, astfel încât aceștia să poată lega chimia de ceva ce știu deja.

„Pentru mine, chimia este o disciplină pusă în slujba omului”, spune ea. Îi învață cum să-și aleagă o cremă, când au în programă lecții despre pH, cum să aleagă un produs în funcție de substanțele de pe etichetă, ba chiar de ce să se ferească de droguri. Când le explică diferența dintre noțiunile de chimie „necesar” și „consumat”, le dă exemplul spotului în care ni se recomandă să consumăm zilnic doi litri de lichide.

La prima oră pe care o are cu o serie nouă de elevi, în clasa a VII-a, Luncan caută să facă o introducere cât mai atractivă. Le spune că pot găsi chimie peste tot în jurul lor – „de la culoarea fluturilor, la mirosul florilor, până la procesele biochimice din noi”.

Apoi, încep experimentele în laborator: „Din astea cu hocuspocuspreparatus și să amesteci două culori diferite și să obții una nouă”.

Luncan s-a născut în satul arădean Almași a primit numele de „Anița”, o combinație a numelor bunicilor, Ana și Nița. Din părinți țărani, dar cu tatăl căruia i-ar fi plăcut să devină învățător, fata a învățat să citească dinainte să meargă la școală. Spune că a fost o elevă silitoare și curioasă și că și-a propus încă din clasa I să devină intelectuală, pentru că a auzit de la tatăl său că așa ar putea avea acces la teatru, cinema și bibliotecă.

„Mă apostrofau profesorii de liceu că vârsta «de ce»-urilor se cam termină pe la cinci ani, iar eu într-una întrebam «De ce?». N-am înghițit nimic nemestecat, nelămurit”, spune acum profesoara. „Trebuia să înțeleg, să mi se așeze foarte ordonat în minte.”

După ce a făcut școala generală în sat, a plecat la Sebiș, un orășel aflat la 17 kilometri de casă. Hotărâtă să urmeze o facultate de matematică sau de informatică, din clasa a V-a s-a dus la toate olimpiadele județene de matematică și cel mai bun loc pe care s-a clasat vreodată a fost V. Apoi, în clasa a X-a, profesorul i-a dat o notă de 3, pe care ea a considerat-o nemeritată, așa că nu s-a mai dus la pregătiri. În schimb, a găsit susținere și încurajare la profesorul de chimie.

„Îmi spunea: «Extraordinar, ai o rezolvare originală o problemei!”, își amintește ea. „Pentru că nu se poate chimie fără matematică și cum aveam bazele la mate, sigur că pe el îl fascinam cu rezolvarea.”

 

 


3 comments
  1. am facut 4 ani chimie cu dna Luncan ăacum 20 de aniî si va asigur ca nu am facut nici o ora in laborator, mai concret, nici o aplicare practica la nici o ora, dar chiar si asa, mi-a lasat o impresie placuta si amintiri pe care incerc sa le aplic la randu-mi in fata elevilor. nu eprubetele o fac speciala, ci zambetul original, autentic al lucrului facut cu pasiune si dragoste.

    1. Eu sunt profesoara de chimie la un liceu tehnologic. Inainte vreme veneau elevi care puteau invata chimie pr admitere la facultati de profil si chiar la medicina. Deoarece chimia este matematica si logica matematica. Se invatau in gimnaziu. Acum hocuspocuspreparatus culori. Ce-or fi ele, la ce-or folosi culorile solutiilor alea? Nu-ti trebuie in viata de zi cu zi. Dar concentratii de solutii, randamente, conversii, si multe altele da. Si nu se pot deslusi decat matematic. Ajutati-i doamna mai bine sa stie sa scrie corect si sa faca calcule chimice fara”socotitor”. Asta merit.

  2. Aceasta stimată profesoară are noroc că scoala asigura fonduri pentru laboratorul de chimie. Prin alte parti nici nu se pomenește de asa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Construcția unui nou liceu tehnologic a demarat la Sebeș, Alba. Va avea 900 de elevi, iar investiția din fonduri europene depășește 27 de milioane de lei / Primarul a pus o carte la temelie

Un volum cuprinzând memoriile academicianului Dorin Pavel, considerat părintele hidroenergeticii moderne, nepotul lui Lucian Blaga, a fost depus, miercuri, de către primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor, la temelia noului liceu…
Vezi articolul

Salariul mediu net în Învățământ a crescut cu 35% în ianuarie 2024, față de aceeași lună din anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică / Politicienii au prezentat „creșteri de 50%” până în iunie 2024, iar sindicaliștii au anunțat că „suntem în grafic cu salarizarea”

Media creșterilor câștigurilor salariale nete în Învățământ, în perioada ianuarie 2023-ianuarie 2024 a fost de 35,3%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică. Concret, în ianuarie 2024 câștigul…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației atacă în instanță hotărârea prin care CNCD l-a acuzat de discriminare pentru că nu a acordat bursele de clasa a V-a și liceenilor din mediul rural / De un an, acești elevi încă nu au primit bursele 

Ministerul Educației a atacat în instanță decizia Consiliului Național de Combatere a Discriminării, din 16 noiembrie 2022, prin care fusese amendat cu 10.000 de lei pentru că prin ordinul de…
Vezi articolul

Franța prezintă strategia națională de alfabetizare digitală. Printre măsuri: bacalaureat profesional în securitate cibernetică din septembrie 2023, elevilor să le fie testate competențele digitale de 3 ori pe parcursul școlii

Autoritățile din educația franceză au lansat recent strategia Franței pentru alfabetizare digitală a elevilor, profesorilor și lucrătorilor din instituțiile administrative din învățământ, pentru perioada 2023-2027. Ministerul Educației de la Paris…
Vezi articolul