Cazul secretarei de școală prinsă în flagrant: Elevii din București acuză că multe transferuri au loc în mod “inechitabil și fraudulos”, cer găsirea complicilor secretarei și schimbarea regulilor de transfer

2.177 de vizualizări
Creștere organică a finanțării educației
Foto: Pexels.com
Elevii din Capitală reacționează la cazul secretarei de școală din București care a fost prinsă în flagrant de trafic de influență primind 200 de euro pentru mutarea unui elev în aceeași școală. Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită aducerea în fața justiției atât a conducerii școlii, cât și a secretarei acuzate. Potrivit surselor Edupedu.ro, cazul s-a petrecut în Școală nr. 181 din Sectorul 1. Și Consiliul Municipal al Elevilor București a luat atitudine în această speță și atrage atenția că “multe” dintre transferurile elevilor au loc în mod “inechitabil și fraudulos”. Consiliul cere modificarea regulilor de transferare a elevilor.

Asociația Elevilor din București cere “aducerea în fața justiției atât a secretarei prinse în flagrant, cât și investigarea minuțioasă de către Direcția Generală Anticorupție în legătură cu acest caz, cu posibilitatea găsirii unor complici ai acuzatei”.

“AEBI condamnă ferm orice act împotriva Legii Naționale a Educației, deoarece, așa cum este menționat în aceasta, educația este complet gratuită pentru beneficiarul primar al acesteia. Cu atât mai mult, elevii trebuie să se simtă protejați în unitatea de învățământ, nicidecum să învețe într-un mediu dominat de infracțiune și neechitate“, spun elevii, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

În acest caz a reacționat și Consiliul Municipal al Elevilor București, care spune că “dorește să aducă în atenția publică modul inechitabil și fraudulos în care multe dintre transferurile elevilor au loc”.

“Pentru aprobarea transferării unui elev, conform presei, în Școala Gimnazială numărul 181 din sectorul 1, secretara instituției a cerut parinților suma de 200 de euro. Aceștia au reclamat fapta Direcției Generale Anticorupție, funcționara fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, după un flagrant al ofițerilor de poliție judiciară. Cu toate acestea, cazurile de soluționare frauduloasă a transferurilor elevilor sunt tot mai dese“, avertizează Consiliul elevilor.

Conform regulamentelor în vigoare, “unitățile de învățământ preuniversitar au puterea decizională în aprobarea cererii, chiar dacă pledantul a îndeplinit condițiile de transferare, lucru ce poate crea un climat discriminatoriu, transferurile putând fi aprobate sau respinse pe criterii subiective (nepotismul, minoritatea, școala de proveniență etc.), nu obiective”, spune Consiliul Municipal al Elevilor București.

“Din informațiile telefonice primite de CMEB din partea unui angajat al școlii, funcționara cercetată penal are interdicția de a intra în unitatea de învățământ până la mijlocul lunii octombrie, atribuțiile acesteia fiind delegate. Conform DGA, pârâta este cercetată sub măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, se arată în comunicatul elevilor.

Consiliul Municipal al Elevilor București cere implementarea unui mecanism concret, echitabil și transparent de efectuare a transferurilor elevilor, iar autorităților competente să se sesizeze în privința combaterii corupției existente în unitățile de învățământ din capitală.

„Din păcate, observăm tot mai multe cazuri de fraudare a procesului de transferare a elevilor. Elevii nu sunt o monedă de schimb, iar astfel de situații în care persoane beneficiază de bunuri de pe urma transferurilor sunt deplorabile. Dreptul la o educație incluzivă și de calitate nu trebuie obstrucționat din motive subiective, deoarece orice elev ar trebui să beneficieze de șanse egale.”, a declarat Tudor-Alexandru Panait, președintele Consiliului Municipal al Elevilor București.

Anne-Marie-Bianca Arcidiacono, președinte AEBI, declară că “în Legea Educației Naționale sunt menționate clar principiile necesare actului educațional, printre care se enumera: principiul echitații, principiul răspunderii publice și principiul asigurării de șanse, principii care nu pot fi încălcate în vederea asigurării unui act educațional calitativ și centrat pe elev. Din acest motiv, Asociația Elevilor din București și Ilfov condamna infracțiunea de corupție desfășurată și solicită tuturor elevilor, părinților și profesorilor care dețin informații despre cazuri similare să ne comunice în vederea soluționării lor. Țin să precizez un lucru important care este uitat destul de des, și anume, toți elevii au dreptul de a avea acces la educație, iar aceasta nu este de vânzare.”

Asociația amintește că “procedura de transfer al unui elev prevede strict completarea anumitor acte, nefiind prevăzută o sumă de bani necesară pentru a se efectua acesta. Actele necesare in vederea transferării:

  • foaia matricolă
  • fișa medicală
  • fișa de lichidare
  • cererea de transfer
  • copii după actele de identitate ale părinților”

Alex Radulescu, vicepreședinte AEBI, susține că “în aceste momente nu mai putem avea încredere în sistemul educațional, deoarece, în ultima vreme, există doar măsuri împotriva elevilor, iar până și personalul unităților de învățământ ajunge la fapte penale, împotriva acestora. Suntem absolut siguri că acesta nu este un caz singular și că aceste cazuri există și în alte unități de învățământ. De aceea, facem un apel către toți elevii să ni se alăture în demersurile noastre și să ne relateze orice situație de abuz din partea conducerii unităților de învățământ.”

Informații de background

Direcția Generală Anticorupție a anunțat ieri că, pe 19 septembrie, secretara unei școli din București a fost prinsă în flagrant de trafic de influență imediat după ce a primit 200 euro de la un martor denunțător, în schimbul aprobării mutării unui elev în cadrul acestei școli.

Părintele a sesizat Direcția Generală Anticorupție “după ce a adresat secretarei solicitarea de mutare a copilului său, iar funcționara, sub pretextul că poate interveni pe lângă factorii de decizie din unitatea de învățământ, a cerut pentru acest serviciu suma de bani menționată”, se arată într-un comunicat de presă. Secretara este sub control judiciar.

Citește și:

 


1 comment
  1. Repartizarea computerizata a absolventilor de gimnaziu cauzeaza traume, unele majore, in cazul in care un elev ajunge la un liceu cu un profil/specializare cu care respectivul elev nu are nimic in comun. Acesta este motivul real al solicitarilor de transfer. Modul de solutionare al acestor cereri poate genera asemenea derapaje. Examenul de admitere la fiecare unitate scolara ar crea mai putina respingere din partea elevilor si parintilor, rezultatul acestuia aratandu-le clar daca poate sau nu ajunge la scoala mult visata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Klaus Iohannis: Genocidul împotriva romilor este, adesea, ignorat și puțin studiat. Este important să fie studiat în școli, dezbătut public. Asumându-ne Holocaustul și atrocitățile petrecute în acea perioadă, putem preveni repetarea greșelilor

În contextul comemorării Holocaustului Romilor, președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj de omagiu, apreciind că e necesar să păstrăm memoria victimelor și să consolidăm eforturile de combatere a…
Vezi articolul

FOTO Protestari în fața Liceului Mircea Vulcănescu din București le împart elevilor pliante prin care îl glorifică pe criminalul de război / La protest participă și senatorul AUR Claudiu Târziu, în timp ce liceul discută astăzi schimbarea numelui instituției de învățământ

În jur de 100 de persoane protestează astăzi în fața Liceului Tehnologic “Mircea Vulcănescu” din București, față de schimbarea numelui instituției. Liceul are astăzi programată o ședință a consiliului profesoral…
Vezi articolul

Cererea pentru adeverința de conformitate a studiilor, pentru profesorii care vor să predea în străinătate, completată cu denumirile actelor și câteva modificări de procedură – document

Metodologia privind eliberarea adeverinței de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE, privind recunoașterea calificărilor profesionale, și a adeverinței privind certificarea competențelor pentru profesia de cadru didactic în învățământul preuniversitar,…
Vezi articolul