Cum alegem cadourile potrivite? Oamenii aleg cadourile care să uimească destinatarul, mai degrabă decât cele care să îl mulțumească – studiu psihologic

908 vizualizări
SURSA: pexels.com
„Oamenii care iau decizii în raport cu ceilalți nu aleg adesea ceea ce își doresc destinatarii. Mai precis, persoanele tind să aleagă cadouri care să surprindă și să încânte destinatarul, cu toate că există și alte opțiuni care pot aduce beneficiarilor un nivel ridicat de satisfacție, scriu psihologii de la Laboratorul de Științe Cognitive, citând un studiu publicat în Psychological Science, un jurnal al Asociației de Științe Psihologice.

„Cercetările evidențiază faptul că persoanele care oferă cadouri aleg, de cele mai multe ori, să renunțe la numărul mare de lucruri oferite și să accentueze maximizarea reacțiilor”, susține cercetătoarea Adelle Yang, de la Universitatea Națională din Singapore, autorul principal al cercetării.

Oamenii tind să aleagă cadourile care vor genera cele mai puternice răspunsuri emoționale pozitive și mai puțin lucrurile pe care destinatarii le-ar aprecia, potrivit studiului citat. 

Mai mult, în cazul în care persoanele nu pot vedea reacțiile destinatarilor, preferința acestora de a cumpăra cadouri impresionante dispare.

Aceste descoperiri dezvăluie rolul neglijat, dar, totodată, dominant deținut de manifestarea reacțiilor afective în motivarea și recompensarea comportamentelor prin oferirea de cadouri și subliniază o nouă perspectivă asupra luării deciziilor în raport cu ceilalți.

La unul dintre studiile online au participat 357 de oameni. Aceștia și-au imaginat că fac parte dintr-un cuplu care trebuie să primeasc cadouri sau că sunt unul dintre prietenii acelui cuplu. Apoi au văzut fotografii și descrieri ale două seturi de căni cu prețuri asemănătoare – un set era personalizat, iar celălalt avea un design ergonomic. Au evaluat cât le-ar plăcea fiecare opțiune, ce ar prefera și au prezis răspunsul emoțional și satisfacția pe care ar fi avut-o dacă ar fi dăruit/primit acele căni.

Indiferent dacă au dat sau au primit cadoul, participanții au anticipat că acele căni personalizate vor genera un răspuns emoțional mai puternic decât cănile ergonomice. „Dăruitorii” au crezut că cuplul va fi la fel de mulțumit de cele două opțiuni și au avut tendința de a prefera cănile personalizate, o preferință determinată de răspunsul emoțional pe care l-au anticipat de la cuplu. Pe de altă parte, „primitorii” nu au arătat nicio preferință pentru o opțiune față de cealaltă.

Într-un alt studiu online, 295 de participanți implicați în relații romantice au evaluat o serie de perechi de cadouri de Ziua Îndrăgostiților. Toate aveau prețuri similare. Perechile din care aveau de ales includeau un buchet de trandafiri în floare sau două buchete de boboci de trandafiri pe cale să înflorească, un buchet de flori proaspete sau un bonsai și un coș în formă de inimă care conținea prăjiturele sau fructe. Din nou, „dăruitorii” au avut mai multe șanse decât „primitorii” să aleagă opțiunea despre care credeau că ar provoca cea mai puternică reacție imediată, cum ar fi buchetul de flori proaspete, peste opțiunea care ar putea să ofere mai multă satisfacție pe termen lung, cum ar fi planta de bonsai.

Rezultatele obținute din studii suplimentare au arătat că preferința „dăruitorilor” pentru cadourile cu un factor „wow” a dispărut atunci când au aflat că nu vor putea vedea reacția beneficiarului, mai arată cercetarea.

FOTO: Photo by freestocks.org from Pexels


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noile rezultate experimentale din CERN și Fermilab confirmă existența oderonului, a cărui ipoteză a fost formulată de cercetătorul Basarab Nicolescu, românul care a luat aur la prima Olimpiadă Internațională de Matematică din istorie, anunță Universitatea Babeș-Bolyai

Analiza rezultatelor recent obținute în cadrul acceleratorului de particule LHC din CERN și a Tevatronului de la Fermilab au confirmat ipotezele formulate de profesorul Basarab Nicolescu și de fizicianul polonez…
Vezi articolul

Cine este Șerban Valeca, propus ministru al Educației: Președintele PSD Argeș, fost ministru al Cercetării în Guvernele Năstase și Grindeanu care a lovit puternic cercetarea prin evacuarea evaluatorilor internaționali din competițiile din cercetare

Votat de baronii PSD să ocupe funcția de ministru al Educației la finalul unei ședințe în care toate propunerile premierului Dăncilă pentru acest portofoliu au fost respinse de aripa Dragnea,…
Vezi articolul