DOCUMENT Elevii susțin tezele până pe 21 decembrie 2018, a stabilit Ministerul Educației. Lista materiilor la care se dau teze școlare

21.089 de vizualizări
Elevii au intrat în a doua lună de școală, iar liceenii și elevii de gimnaziu se pregătesc și pentru teze. Ministerul Educației a stabilit că tezele din semestrul I se susțin până în data de 21 decembrie 2018, adică înainte de vacanța de iarnă. Edupedu.ro prezintă mai jos lista integrală a disciplinelor la care elevii dau teze, pe fiecare clasă în parte.

Structura anului școlar 2018-2019 prevede că primul semestru de școală se termină pe 1 februarie 2019. Semestrul I este fragmentat, însă, de vacanța de iarnă care începe în 22 decembrie 2018 și se termină pe 13 ianuarie 2019.

Ministerul Educației a stabilit că elevii dau tezele până pe 21 decembrie 2018 în primul semestru, iar pe al doilea semestru tezele se susțin până cel târziu pe 24 mai 2019. Excepție fac clasele a VIII-a, care vor susține tezele din al doilea semestru până pe 17 mai 2019, și clasele a XII-a care dau aceste evaluări până pe 10 mai 2019.

Lista materiilor la care elevii dau teze în anul școlar 2018-2019

Ministerul Educației este cel care stabilește disciplinele la care elevii dau teze.

Clasa a V-a: Materiile la care elevii dau teze în anul școlar 2018-2019
1. Limba și literatura română
2. Matematică

Clasa a VI-a: Materiile la care elevii dau teze în anul școlar 2018-2019
1. Limba și literatura română
2. Matematică

Clasa a VII-a: Materiile la care elevii dau teze în anul școlar 2018-2019
1. Limba și literatura română
2. Matematică

Clasa a VIII-a: Materiile la care elevii dau teze în anul școlar 2018-2019
1. Limba și literatura română
2. Matematică
3. Istorie sau Geografie (la alegere)

TEZE Liceu – Filiera teoretică

Clasele a IX-a – a XII-a Materiile la care elevii dau teze în anul școlar 2018-2019

Teze Liceu 2018-2019 Specializarea Matematică-informatică
1. Limba și literatura română
2. Matematică
3. Informatică
4. Fizică / Chimie / Biologie (la alegere)

Teze Liceu 2018-2019 Specializarea Filologie
1. Limba și literatura română
2. Limba modernă 1
3. Istorie/Geografie (la alegere)
4. Limba latină

Teze Liceu 2018-2019 Specializarea Științe sociale
1. Limba și literatura română
2. Limba modernă 1
3. Istorie/Geografie (la alegere)
4. Științe socio-umane, astfel:

  • Teză la Logică în Clasa a IX-a
  • Teză la Psihologie în Clasa a X-a
  • Teză la Economie sau Sociologie, la alegere, în clasa a XI-a
  • Teză la Filozofie în clasa a XII-a

Teze Liceu 2018-2019 Specializarea Științe ale naturii
1. Limba și literatura română
2. Matematică
3. Fizică / Chimie / Biologie (la alegere)
4. Fizică / Chimie / Biologie (la alegere, altă disciplină decât cea aleasă la poziția 3)

Descarcă de aici lista integrală stabilită de Ministerul Educației, cu tezele pe care le susțin elevii de la Vocațional, Militar și Tehnologic

La clasele cu predare în limbile minorităților naționale, elevii vor da teză și la Limba și literatura maternă, indiferent de clasă și profil.

De asemenea, elevii de liceu de la clasele bilingve sau cu predare intensivă a unei limbi străine vor susține teză și la limba străină respectivă, indiferent de profil.

În ce privește disciplinele la care elevii au de ales, opțiunea se face în scris și rămâne valabilă pe parcursul întregului an școlar.

Structura anului școlar 2018-2019

Semestrul I
Cursuri școlare:                   10 septembrie 2018, luni – 21 decembrie 2018, vineri
Prima vacanță:                     27 octombrie – 4 noiembrie 2018
această vacanță este numai pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a
Vacanța de iarnă:                22 decembrie 2018, sâmbătă – 13 ianuarie 2019, duminică
Cursuri:                                 14 ianuarie 2019, luni – 1 februarie 2019, vineri
Vacanța intersemestrială: 2 februarie 2019, sâmbătă – 10 februarie 2019, duminică
Semestrul al II-lea
Cursuri:                                  11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri
Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică
Cursuri:                                  6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri
Vacanța de vară 2019:        15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică

Citește și:


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara de Limba engleză hărțuită în timpul orei de mai mulți elevi, la o școală din Prahova, a refuzat să fie testată psihologic, dar va continua să predea din septembrie, fiind titulară, susține inspectoratul școlar / A primit calificativul “slab” la inspecție și avertisment scris

Profesoara de Limba engleză care a fost hărţuită sexual în timpul orei de curs, la şcoala gimnazială din Pietriceaua, județul Prahova, de către elevi de 13 ani, a refuzat să…
Vezi articolul

Locurile la liceu alocate pe București, identice cu cele de anul trecut, anunță Inspectoratul. Elevii de clasa a VIII-a află cu o săptămână înainte de sfârșitul școlii pe ce locuri dau admitere

Elevii de clasa a VIII-a află cu doar o săptămână înainte de a termina școala câte locuri disponibile sunt la liceu și școala profesională. Cu întârziere, Ministerul Educației a trimis…
Vezi articolul