DOCUMENT Reducerea numărului de ore de școală, prevăzută de Legea 221 – discuție amânată de Administrația Prezidențială „după clarificarea modalității de finalizare a actualului an școlar”

6.826 de vizualizări
Reducerea numărului de ore din învățământul preuniversitar, prevăzută de Legea 221/2019 și obligatorie din anul școlar 2020-2021, va fi dezbătută de Administrația Prezidențială „după clarificarea modalității de finalizare a actualului an școlar”. Mesajul apare într-un răspuns al consilierului pe Educație de la Cotroceni către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.

FSLI a trimis pe 11 martie 2020, în ziua închiderii școlilor din cauza epidemiei COVID-19, o adresă la Administrația Prezidențială prin care solicita organizarea unei dezbateri în cadrul proiectului România Educată despre efectele Legii 221/2019, potrivit Administrației Prezidențiale. Această lege modifică, printre altele, articolul 66 din Legea educației și prevede că „începând cu anul școlar următor numărul de ore se va reduce după cum urmează:

  • 20 de ore/săptămână în medie pentru clasele I-IV,
  • 25 de ore săptămânal pentru elevii de gimnaziu
  • 30 de ore pe sptămână pentru liceu

Asta înseamnă înseamnă reduceri de până la 9 ore/săptămână la gimnaziu, de exemplu. Actul normativ a fost promulgat pe 18 noiembrie de președintele Klaus Iohannis.

Răspunsul Administrației Prezidențiale către FSLI:

La acest moment ne aflăm într-o situație excepțională, fiind decretată stare de urgență, cu restricții semnificative privind deplasările și activitățile care implică mai multe persoane. Totodată, cursurile au fost suspendate până pe 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade. Astfel, prioritățile și provocările pe termen scurt ale sistemului de educație au fost modificate în concordanță cu impactul pandemiei de COVID-19 și pentru a proteja starea de sănătate a cetățenilor.

În acest context, apreciem că o discuție privind oportunitatea unui dialog organizat de Administrația Prezidențială pe marginea soluțiilor de implementarea prevederilor Legii nr 221/2019 este binevenită, după clarificarea modalității de finalizare, în condiții optime, a actualului an școlar și clarificarea scenariilor de evoluție a pandemiei în următoarele luni.

Vă asigurăm de întreaga noastră deschidere și dorința de a sprijini demersurile constructive, în acord cu prioritățile enunțate în proiectul „România Educată”.”

Informații de background

Sindicatele sunt împotriva acestei legi (propusă, susținută și promovată de fostul sindicalist Liviu Marian Pop) și au amenințat chiar cu proteste, dacă nu se amână aplicarea ei.

Recent, Edupedu.ro a publicat informația că o parte din sindicatele membre FSLI și-au anunțat membri că reducerea numărului de ore de școală nu va fi aplicată din toamnă: “anul școlar 2020–2021 se va merge pe programa școlară veche”.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat încă din 21 noiembrie 2019 că noile planuri-cadru cu un număr redus de ore vor fi puse în consultare publică în ianuarie. Abia la finalul lunii februarie, însă, ministerul a decis să facă o comisie care să valideze noile planuri cadru.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu: Ne gândim și la salarizarea sistemului de învățământ. Sigur, asta este direct legată de alocația pentru sistemul de educație, suntem acum la 3,55% din PIB. Un prim obiectiv, atingerea a 4,7% din PIB

“Ne gândim și la salarizarea sistemului de învățământ”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la B1TV. Acesta a explicat că în România cea mai mare parte a alocărilor pe educație…
Vezi articolul

Contribuțiile din salarii la sănătate și pensii, neplătite pe luna noiembrie pentru angajații din învățământ din mai multe județe, cu câteva zile înainte de finalul anului 2023 – surse

Contribuțiile din salariile pentru luna noiembrie către asigurarea de sănătate și pensie sunt neplătite pentru angajații din învățământ din mai multe județe, potrivit surselor Edupedu.ro. Situația nu este o premieră…
Vezi articolul

Aproape 40% din directorii de școli din Statele Unite intenționează să renunțe la funcție în următorii 3 ani, potrivit unui sondaj național. Printre principalele cauze – stresul, timpul prea mare alocat treburilor administrative / 42% au spus că au avut parte de atacuri în mediul online din partea elevilor și părinților

Aproape 40% din directorii de școli gimnaziale și licee din Statele Unite ale Americii vor să renunțe la această funcție în următorii trei ani, iar 14% ar vrea să demisioneze…
Vezi articolul