Ecaterina Andronescu, despre începerea anului școlar pe 16 septembrie: Luni dimineață vom decide, am convocat Comisia de Dialog Social

10.469 de vizualizări

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Edupedu.ro că abia luni se va decide dacă ministerul va amâna începerea anului școlar cu o săptămână.

„Noi când am luat decizia pe 9 septembrie, am luat-o în Comisia de Dialog Social și mi se pare firesc să facem același lucru. Ca urmare, am convocat Comisia pentru luni dimineață”, a spus Andronescu.

Declarația ministrului Educației vine după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut oficial miercuri, în ședința de Guvern, amânarea începerii anului școlar cu o săptămână. Decizia trebuie luată în Comisia de dialog social, a explicat Andronescu, „altfel nu ne mai respectăm noi pe noi”.

Întrebată dacă din punctul său de vedere această mutare este una problematică, ministrul a răspuns că „asta presupune că ne ducem o săptămână mai în vară, deci se lungește anul școlar în luna iunie cu săptămâna pe care o retezăm în septembrie”.

În ceea ce privește mesajul elevilor care nu sunt de acord cu această mutare din cauza problemelor de organizare a examenelor naționale, Andronescu a spus „eu îmi respect partenerii, vedem ce spun luni”.

„Solicităm Ministrului Educației Ecaterina Andronescu să respingă propunerea doamnei prim-ministru, Viorica Dăncilă, și să ia în considerare începerea anului școlar la 1 septembrie. Totodată, solicităm prim-ministrului României să se preocupe de adevăratele nevoi ale elevilor, precum transportul sau bursele, în schimbul propunerilor cu caracter populist, care dăunează sistemului de învățământ”, a transmis Federația Elevilor din România într-un comunicat de presă.

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut oficial, în ședința de Guvern, ministrului Educației, să amâne cu o săptămână începutul școlii pentru data de 16 septembrie. Potrivit surselor Edupedu, cererea ar veni din partea patronatelor din turism.

„Vă rog doamna ministru Ecaterina Andronescu să luați în calcul începerea anului școlar de la 16 septembrie, sunt convinsă că este încă o măsură așteptată de elevii din România”, au fost cuvintele premierului Viorica Dăncilă la finalul ședinței de Guvern de astăzi.

Decizia vine după ce Andronescu a stabilit oficial prin ordin de ministru că școala începe în data de 9 septembrie 2019.

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că nu este de acord cu amânarea începerii școlii. “Eu știu că există presiuni de la nivelul Ministerului Turismului. În ultimii 3 ani, inclusiv eu am fost contactat în prezența fostului ministru Liviu Pop de o doamnă care era secretar de stat în Ministerul Turismului și mi s-a solicitat sprijinul pentru a începe anul școlar la 1 octombrie, acum 3 ani de zile”, a precizat Cristache, pentru Edupedu.ro.

Consiliul Național al Elevilor condamnă, „cu fermitate” decizia premierului

La rândul lor, reprezentanții elevilor atrag atenția că această măsură îi va afecta mai ales pe elevii ce va susține examenul de Bacalaureat în anul şcolar 2019-2020.

Ei mai spun că măsura este luată pentru „interesele” ministrului turismului „de a creşte procentul turiştilor înregistrați în perioada propusă şi a încasărilor sporite din urma lichidării pachetelor de vacanță”. Astfel, „suntem pe cale să asistăm la o nouă modificare realizată din pix, care ne demonstrează, cu altă ocazie, că Ministerul Educației persistă pe schimbarea regulilor în timpul jocului şi crearea unei stări de confuzie şi stres pe scena educației.”

De asemenea, „modificarea structurii anului şcolar şi amânarea începutului acestuia conduce spre expunerea elevilor la un nou impediment: disconfortul termic ridicat în momentul susținerii examenului de Bacalaureat”, având în vedere temperaturile foarte ridicate din timpul verii.

Potrivit unor surse din Ministerul Educației, conducerea instituției nu ar fi de acord cu modificarea, spunând că ar exista efecte negative asupra eficienței actului didactic.

Amintim că dubii cu privire la data începerii anului școlar au existat încă din momentul aprobării structurii anului școlar 2019-2020. Hotelierii de pe litoral i-au spus ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanței școlare de vară le va afecta afacerile și i-au cerut să facă demersuri pentru a fi prelungită vacanța mare, scria la începutul lunii mai Agerpres.

 


3 comments
  1. Dar pân acum cum se începea școala pe 15 septembrie su nu mai murea nimeni asa A fost decand lumea acu v-ați trezit voi niste epavă sa schimbați după cum va taie capul

  2. „Solicităm Ministrului Educației Ecaterina Andronescu să respingă propunerea doamnei prim-ministru, Viorica Dăncilă, și să ia în considerare începerea anului școlar la 1 septembrie. Totodată, solicităm prim-ministrului României să se preocupe de adevăratele nevoi ale elevilor, precum transportul sau bursele, în schimbul propunerilor cu caracter populist, care dăunează sistemului de învățământ”, a transmis Federația Elevilor din România într-un comunicat de presă.

    Cum 1 septembrie? Vor să vină duminica? Lunea ce are?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19

În Marea Britanie, profesorii retrași din activitate (out-of-work) sunt chemați în școli pentru a-și putea înlocui colegii dacă va fi lipsă de personal didactic, pe fondul răspândirii variantei Omicron în…
Vezi articolul

Metodologia pentru curriculumul la decizia elevului din oferta școlii ar putea fi aprobată în martie 2024 – proiect / Orele se pot desfășura cu elevi din clase diferite, prevede noua Lege a educației

Regulamentul privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii ar urma să fie aprobat în luna martie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum…
Vezi articolul