Falcă a demisionat de la Universitatea “Aurel Vlaicu”, în semn de protest față de titlul acordat lui Adrian Năstase

1.198 de vizualizări
Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a demisionat din calitatea de profesor la Universitatea ”Aurel Vlaicu”, în semn de protest față de acordarea de către instituție a titlului ”Doctor Honoris Causa” lui Adrian Năstase, scrie Agerpres. Falcă preda, din 2018, Științe ale Comunicării la Facultatea de Inginerie, potrivit agenției citate.
Gheorghe Falca / Foto: Facebook Gheorghe Falca

Falcă a declarat că “gestul universității de a conferi titlul de Doctor Honoris Causa încalcă angajamentul neimplicării politice. Întregul demers este lipsit de discernământ academic“. Primarul a susținut că îl consideră pe Năstase “un non-model pentru societatea românească şi tinerii acesteia“, relatează Agerpres. Gheorghe Falcă este vicepreședinte al PNL.

Amintim că Adrian Năstase, fostul premier condamnat cu executare în două dosare pentru corupţie la nivel înalt, pentru care a făcut 500 de zile de pușcărie, a primit pe 17 mai 2019 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Arad, iar Comisia de Laudatio a fost condusă chiar de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Adrian Năstase este, din 2001, profesor onorific al Universităţii din Arad, iar conducerea a decis să-i acorde titlul academic pentru “meritele excepţionale în apărarea şi promovarea interesului naţional ca diplomat”, transmite Agerpres.

Doctor honoris causa înseamnă “doctor datorită meritelor” şi este un titlu onorific, acordat unor persoane eminente de către o universitate, în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice şi reflectă mai ales buna reputaţie a acelei persoane.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Legea de înființare a noii Universități Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, cu activitate din octombrie 2023 – pusă în consultare publică de Ministerul Educației / Toate proprietățile, angajații, studenții structurilor deținute de Politehnica București și de Universitatea din Pitești vor trece la noua instituție

Proiectul de lege privind înființarea Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, în urma fuziunii prin comasare a Universității Politehnica București cu Universitatea din Pitești, a fost pus în…
Vezi articolul

Primăria Timișoara cere în instanță recuperarea unei clădiri în care a funcționat o grădiniță / Acuză noii proprietari de folosirea de acte false / Fritz: ”E un jaf sistematic care s-a întâmplat în istoria recentă a Timișoarei”

Primăria Municipiului Timişoara a depus o acţiune în instanţă împotriva actualilor proprietari ai unui imobil din zona centrală a oraşului, acuzând folosirea de către aceștia de acte false, a anunţat,…
Vezi articolul