Grădiniță din București, acuzată că la inspecții îi ascunde pe copiii cu autism. Consiliul pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat

18.019 vizualizări
Grădinița nr. 42 din sectorul 1 al Capitalei este acuzată ca a “ascuns” de inspecție, într-o grupă la care să nu intre inspectorii școlari, copiii cu tulburări de spectru autist, scrie publicația Educațieprivată.ro. Cazul a devenit public după ce mătușa unuia dintre copii a spus pe Facebook întreaga poveste și a publicat fotografii ale unei discuții purtate pe WhatsApp de mama copilului cu o educatoare.
Contactat de Edupedu.ro, Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a declarat că instituția pe care o conduce s-a autosesizat în acest caz.

“S-a demarat o procedură de autosesizare cu privire la acest caz, în urma articolelor apărute în presă”, a declarat Csaba Asztalos, pentru Edupedu.ro. Președintele CNCD a precizat că “urmează să cităm părțile, vom face un raport asupra autosesizării, apoi Colegiul va decide”.

“Analizăm speța sub aspectul săvârșirii unei posibile fapte de discriminare, cu privire la accesul la educație în condiții egale, și la o posibilă încălcare a demnității umane a copiilor mutați din grupă pe perioada inspecției pe criteriu de dizabilitate“, a explicat Asztalos pentru Edupedu.ro. Acesta a precizat că, în acest caz, va fi citat și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

  • Edupedu.ro a contactat Grădinița nr. 42 din București, însă la apeluri a răspuns o persoană care s-a prezentat ca “agent de pază” și care a precizat că nimeni din conducerea instituției de învățământ nu este prezent în instituție pentru declarații.

Citește aici relatarea familiei, în acest caz

 


2 comments
  1. Pai aici este mai mult decat discriminare. Dece ne oprim la discriminare si nu mergem mai departe in zona penala a faptelor? Doamna educatoare/profesoara comite o fapta de înșelăciune in fata Comisiei, nu?

    1. Asa cum și ea a fost înșelată ca o sa predea în învățământul normal.Isi fura căciulă unii altora. Copilul cu probleme de dezvoltare trebuia sa fie într-o unitate școlară adaptata ritmului lui de dezvoltare, cu persoanal pregătit și platit pentru asa ceva. La noi merg băgați la grămadă pentru ca ușurează ministerul de niște cheltuieli suplimentare. Dacă ar fi nevoiți sa plătească învățătoarea respectiva pentru ceea ce face în plus, nu ar mai da legea aceea discriminata pentru învățătoare în care îl primești în clasa orice ar fi. Ea nu ar încerca să însele dacă nu ar fi înșelată la rândul ei. E lupta pentru supraviețuire. Dacă vrei echitate, oferi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nota la purtare să fie legată de admiterea la liceu și la facultate, susține liderul sindical Marius Nistor: Dacă te afectează când trebuie să treci la liceu, atunci o să te gândești de zece ori mai bine

Nota la purtare „să fie legată de admiterea la liceu și de admiterea la facultate”, a propus Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, pentru reducerea violenței școlare,…
Vezi articolul

Mediul de afaceri “se va lupta pentru bugetul educației”, pentru ca acesta să fie de 4,7% din PIB – Anastasiu, SuperTeach. Acesta anunță un memorandum în 100 de puncte, dintre care “10 marcate cu roșu”, cu măsuri pentru implementarea “România educată”

Un memorandum pentru implementarea programului “România educată”, cu peste 100 de propuneri de reformă în educație, va fi lansat în aceste zile, a anunțat antreprenorul Dragoș Anastasiu, co-fondator SuperTeach, în…
Vezi articolul