Guvernul a reuşit să atragă 0 (zero) euro din cele 323 de milioane de euro alocate în programul “Garanţia pentru Tineret”

1.545 de vizualizări
România nu a cheltuit niciun euro din alocarea de 323 de milioane de euro pentru derularea Programului Garanţia pentru Tineret, din exerciţiul bugetar 2014-2020, potrivit datelor despre stadiul implementării, obţinute de pe portalul Comisiei Europene. Pogramul Garanţie pentru Tineret se încheie la finalul acestui an.

Proiectele asupra cărora s-a luat decizia de implementare până la data de 30.06.2018 ar fi în valoare de 4,2 milioane de euro, ceea ce reprezintă 1% din alocare, potrivit aceleiaşi surse.

SURSA: cohesiondata.ec.europa.eu

Comparativ cu celelalte state europene, România este pe ultimul loc şi la stadiul cheltuirii fondurilor din Garanţia pentru Tineret. Alături de noi este Irlanda, diferenţa între cele două state fiind aceea că irlandezii au decis ce se întâmplă cu toţi banii alocaţi, în timp ce noi nici măcar planificarea nu o avem decât pentru 1% din fonduri.

SURSA: cohesiondata.ec.europa.eu

Cele mai mari rate de absorbţie sunt în Slovenia, peste 90% din alocare, Ungaria şi Letonia (aproape 80%), Polonia (78%), Suedia  (73%) şi Lituania (72%). Bulgaria cheltuise deja 53% din bani, la data raportării (30 iunie 2018), adică 64 de milioane de euro din cele 120 de milioane alocate.

Ce masuri prevedea Planul Naţional pentru Garanţia pentru Tineret 2017-2020, adoptat pe 13 iulie 2017, potrivit Ministerului Muncii, în aceeaşi zi în care Guvernul Tudose a aprobat şi un memorandum semnat de mai multe ministere pentru aplicarea acestui Plan.

Programul trebuia să asigure pentru toți tinerii cu vârsta mai mică de 25 de ani, care își pierd locul de muncă sau care nu găsesc un loc de muncă după terminarea studiilor, o ofertă de angajare de calitate. Alte opţiuni erau o soluţie de continuare a studiilor, intrarea în ucenicie sau într-un stagiu de practică. Totul trebuia să se întâmple în doar 4 luni de la înregistrarea tânărului beneficiar la agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau la centrele de garanții pentru tineret.

Subvenţii pentru angajatori şi prime pentru tineri

  • 500 lei/lună/angajat timp de 12 luni oferiţi angajatorilor care angajează tinerii din program. Bani din Bugetul Asigurarilor pentru Şomaj.
  • 200 euro/lună/angajat timp de 12 luni se acordă din fonduri europene
  • prime de încadrare: 1.000 lei/lună se acordă o singură dată din BAŞ. Alți 250 euro/lună se acordă din fonduri europene, timp de 12 luni.
  • Prima de instalare pentru tinerii care îşi schimbă domiciliul: 3.500 lei se acordă o singură dată prin BAŞ. Încă 1.000 euro din fonduri europene.

De ce aveam nevoie de Garanţia pentru Tineret?

Pentru că unul din 5 tineri români (21,4%) nu este într-o formă de educaţie, formare sau angajare (NEET), potrivit Eurostat. Un studiu făcut de Ministerul Muncii la momentul lansării programului arăta că 9 din 10 tineri care își caută un loc de muncă întâmpină probleme cauzate de impunerea unui anumit nivel de experiență cerut de angajator, 7 din 10 declară faptul că pe viitor ar fi interesați de deschiderea propriei afaceri, doar 21% dintre tineri susțin că muncesc în domeniul în care au studiat la școală sau facultate – Studiul “Tinerii și locul de muncă”, desfășurat în perioada 24 – 29 aprilie 2015, în cadrul campaniei Garanția pentru Tineret.


Alte concluzii ale studiului

  • Aproape 7 din 10 respondenți preferă locurile de muncă cu normă întreagă, în timp ce aproape 2 din 10 respondenți preferă un loc de muncă cu normă parțială.
  • Aproape o treime dintre respondenți (29,11%) consideră că un sistem educațional performant și adaptat pieței de muncă facilitează găsirrea unui loc de muncă%.
  • Din experiența a aproximativ 5 din 10 respondenți, durata medie de căutare a unui loc de muncă este între 1 și 4 luni.
  • Doar 26,27% dintre tinerii respondenți ai sondajului au participat la un internship pe o perioadă determinată în cadrul unei companii.

Cum a fost gândită această linie de finanţare de către Uniunea Europeană, ce probleme ar fi trebuit să rezolve şi care sunt poveştile de succes, citeşte pe site-ul Comisiei.

Istoria unui program “istoric”

Garanţia pentru Tineret a fost lansată cu mare fast în 2015, într-o ceremonie la care au participat Victor Ponta, Rovana Plumb, Eugen Teodorovici, Marius Nica, Sorin Cîmpeanu. Ministerul Muncii publica pe 8 aprilie 2015 un comunicat despre cât de benefic urma să fie acest program.

SURSA: gov.ro

Responsabilă de aplicarea Programului, ministrul muncii Rovana Plumb, care este ministrul interimar al Educaţiei şi ministru al Fondurilor Europene în prezent, declara atunci că:Garanţia pentru Tineret este un program istoric. Garanţia pentru Tineret este cel mai amplu şi complet program pentru tineri din ultimii 25 de ani. Vor beneficia peste 441 de mii de tineri cu vârste între 16 şi 24 de ani, care prin acest program vor găsi un loc de muncă. Garanţia pentru Tineret are o sumă alocată de 470 de milioane de euro şi se derulează până în 2018. Programul reprezintă o adevărată investiţie în viitorul nostru, al tuturor. (…) Pentru că vorbim de tineri, nu mai vrem ca tinerii să fie generaţii de sacrificiu, aşa cum s-a întâmplat în timpul guvernării PDL“, potrivit înregistrării de pe portalul privesc.eu.

Ce ar trebui să îţi ofere ANOFM, dacă eşti tânăr şi vrei să apelezi la Garanţia pentru Tineret, potrivit portalului dedicat garantiapentrutineret.ro.

  • Informare și consiliere profesională – beneficiezi de evaluare ținând cont de pregătirea ta profesională, abilitățile și competențele pe care le ai pentru ca, împreună cu consultantul, să stabiliți traseul profesional. Totodată, consultantul te va ajuta să redactezi un CV profesionist și o scrisoare de prezentare care să scoată în evidență punctele tale forte și te va consilia privind modul de prezentare la un interviu.
  • Oferta de ucenicie – ți se adresează dacă ești  absolvent de învățământ preuniversitar sau dacă, din diverse motive, ai abandonat școala, pentru a obține o calificare în meseria pe care o dorești, beneficiind în același timp de un contract de muncă pe toată perioada derulării programului de ucenicie.  Finalizarea uceniciei se concretizează în obținerea unui certificat de calificare recunoscut la nivel național și posibilitatea angajării pe durată nedeterminată.
  • Oferta de stagiu –ți se adresează dacă ești absolvent de facultate și dorești să efectuezi unui stagiu în cadrul unei companii pe o perioadă de șase luni, în baza unui contract de muncă. Rolul  stagiului este acela de a-ți consolida competențele și abilitățile profesionale în vederea adaptării la cerințele practice și exigențele locului de muncă, precum și de a dobândi experiență și vechime în muncă sau specialitate.
  • Ofertă de cursuri de formare profesională – participarea la cursuri îți asigură creșterea și diversificarea competențelor profesionale în scopul găsirii unui loc de muncă. Astfel, îi poți demonstra unui angajator ce poți să faci. Cursurile oferite sunt organizate de furnizori de formare profesională autorizați conform legii. Acest lucru înseamnă că vei primi, la promovare, un certificat recunoscut la nivel național.
  • Ofertă de locuri de muncă – în fiecare lună sunt disponibile pe piață mii de locuri de muncă, dintre care unul poate fi al tău. Pentru a putea beneficia de oportunitățile oferite, tot ce trebuie să faci este să te înregistrezi  la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă din județul sau sectorul tău. În funcție de CV-ul tău, consultantul te va pune în contact direct cu posibili angajatori.

Alocarea fondurilor europene pentru politica de coeziune, pentru perioada 2014-2020

Powered by Socrata

FOTO: pixabay.com

Îți plac informațiile pe care le găsești aici? Susține Edupedu.ro!
Become a Patron!


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Simultan

Aproape 400 de mii de elevi nu au primit deloc lapte și produse lactate în școli în 2021-2022, prin “Programul de școli al României”, finanțat cu bani europeni, potrivit Ministerului Agriculturii / Pentru anul școlar în curs încă se mai desfășoară licitații în unele județe, spune un distribuitor de lapte

Aproape 400 de mii de copii nu au primit la școală deloc lapte sau produse lactate, în anul școlar 2021-2022, arată datele Ministerului Agriculturii, la cererea Edupedu.ro. Potrivit Programului pentru…
Vezi articolul
Rezultate finale Evaluarea Națională 2020

Aproape 58 de milioane de lei, proiect cu fonduri europene, pentru standardele de evaluare în educație până la finalul anului viitor. Ministerul Educației: Va asigura o evaluare unitară la nivel național atât pentru evaluările curente și sumative, cât și pentru examene

Ministerul Educației demarează implementarea proiectului „Standardizare și evaluare unitară pentru sistemul de educație preuniversitar – STANDEV”, anunță instituția într-un comunicat. Semnarea contractului de finanțare între Ministerul Educației (prin Centrul Național…
Vezi articolul