Ministerul Educației și Cercetării: competiție pentru soluții de cercetare care să susțină măsurile împotriva pandemiei Covid-19

943 de vizualizări
Foto: Pixabay.com

Ministerul Educației și Cercetării a lansat, joi, competiția pentru soluții inovatoare care să susțină intervențiile pentru limitarea pandemiei Covid-19 pe teritoriul României. Competiția acoperă șapte teme de cercetare aprobate de Ministerul Sănătății, care au ca obiectiv accelerarea cercetărilor ce pot contribui la combaterea Covid-19 prin prevenție eficientă, diagnosticare rapidă și facilitarea ingrijirii optime pentru cei afectați.

Ministerul a anunțat că această competiție e lansată, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Ceretării și Inovării (UEFISCDI), Programului 2 – Creșterea competitivității economiei românești prin cercetare, dezvoltare și inovare (PNCDI III).

Obiectivele specifice pentru fiecare temă de cercetare:

– Tehnici avansate de management a epidemiei în comunitate

Realizarea unor instrumente şi metode moderne și eficiente de prevenire, predicție, control și monitorizare a transmiterii asimptomatice și simptomatice în cadrul comunităților.

– Abordări inovative în tratamentul și controlul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2

Realizarea și testarea unor produse sau dispozitive inovative sigure, eficiente și eficace cu rol în tratamentul și/sau controlul infecției la pacienții cu forme medii și severe.

– Evaluarea eficacității și siguranței utilizării unor protocoale de tratament inovative

Aplicarea practică și evaluarea eficacității și siguranței unor protocoale de tratament inovative sau utilizate în alte țări.

– Tehnici avansate și creșterea performanței în detecția precoce a virusului SARS-CoV-2

Obținerea şi validarea de metode de diagnosticare rapidă și fiabilă a infectării.

– Secvențierea genomului SARS-CoV-2 și analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România

Tehnici de monitorizare a patogenității tulpinilor circulante in diferite regiuni geografice din Romania, în relație cu exprimarea fenotipica a infecției la persoanele SARS-CoV2 pozitive și a potențialului de adaptare la organismele umane, bazate pe secvențierea genomului SARS-CoV-2.

– Dezvoltarea de noi tehnologii, medicamente și vaccinuri pentru prevenirea SARS-CoV-2

Obținerea de metode, instrumente și mijloace medicale eficiente cu scop profilactic.

– Dinamica transmiterii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României

Identificarea de metode epidemiologice de control si atenuare a transmiterii a virusului SARS-CoV-2 pe baza de modele de propagare și de estimare a potențialului de evoluție a epidemiei.

Potrivit anunțului făcut de minister, soluțiile sunt date de către conducătorul consorțiului (organizația publică de cercetare) la o problemă ridicată de administrația publică, sub formă de produse, servicii și/sau procese de fabricație inovatoare.

Competiția organizată în cadrul acestui apel este de tip „top-down” (licitație restrânsă), fiind organizată conform HG 1265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanțarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu modificările si completările ulterioare.

Ministerul precizează că un al doilea set de teme de cercetare va fi lansat în competiție până la jumătatea lunii aprilie. Detalii cu privire la modalitatea de desfășurare a competiției sunt disponibile pe pagina https://uefiscdi.gov.ro/solutii. Idei noi de proiecte de cercetare sunt colectate pe pagina Ministerului Educației și Cercetării.

Foto: Pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Creierul uman este afectat de lipsa gravitației și îi trebuie trei ani pentru recuperare completă după călătorii în spațiu – studiu finanțat de NASA, pe 30 de astronauți

Spaţiul poate fi un loc neprietenos pentru corpul uman, întrucât condiţiile de microgravitaţie şi alţi factori afectează fiziologia noastră, inclusiv la nivelul creierului, informează Reuters, potrivit Agerpres. Un nou studiu…
Vezi articolul