Ministrul Educației, Monica Anisie, față în față cu liderii sindicali și reprezentanții elevilor, într-o dezbatere organizată marți de Europa FM

5.930 de vizualizări
Foto: Europa FM
Ministrul Educației va fi prezent mâine, 10 decembrie, la Europa FM, în cadrul unei dezbateri moderate de Alice Iacobescu. La “Revoluţia în Educaţie” vor participa liderii principalelor sindicate din preuniversitar și reprezentanții elevilor, “pentru o discuţie sinceră despre cum e şcoala românească şi ce facem concret ca să fie cum ar trebui”, anunță postul de radio.

Vor participa ministrul Educaţiei, Monica Anisie, liderii sindicali Marius Nistor (Federația Sindicatelor din Educație-FSE Spiru Haret) şi Simion Hăncescu (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ-FSLI), Rareş Voicu – elev de liceu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, şi profesorul Marian Staş, invitați la ediția specială a emisiunii Piaţa Victoriei, cu Alice Iacobescu.

Într-o declarație pentru Edupedu.ro, reputatul jurnalist Alice Iacobescu a amintit că “în primul interviu după învestire, ministrul Educaţiei spunea aici, la emisiunea Piaţa Victoriei, la Europa FM, că va face reformă şi va pune elevul în prim-plan. Au trecut câteva săptămâni, e timpul să mergem mai departe şi să aflăm cum vrea ministrul să facă asta. Şi cum nu doar ministrul e responsabil cu Educaţia, chemăm la dezbatere sindicate şi elevi. Trebuie să trecem o dată de la vorbe la fapte, pentru că, vorba lui Marian Staş, România pe bune începe cu şcoala pe bune.”

 

 


2 comments
  1. 1. Cum e cu fabricile de credite transferabile (detinute de cine?), obligatorii pentru toti profesorii si platite din buzunarul propriu al acestora? 2.Cum e cu constituirea ilegala a consiliilor de administratie, prin includerea automata (fara vot) a tuturor directorilor in anumite scoli? 3.Cum e cu evaluarea si chiar premierea profesorilor pe baza de criterii care nu au de a face cu activitatea la clasa a acestora?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Oana Moraru, despre avizul ISU menținut condiție în evaluarea pentru acreditare doar la grădinițele și școlile private: Blochează inițiativa privată în educație, pe o dublă măsură

Eliminarea avizului ISU dintre condițiile de evaluare doar pentru școlile și grădinițele de stat va duce la diminuarea inițiativei private în educație, a declarat pentru Edupedu.ro consultantul educațional Oana Moraru.…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai anunță o analiză proprie după reținerea profesorului suspectat de luare de mită. UBB: Dacă acuzațiile vor fi confirmate judiciar, soluția va fi excluderea din mediul academic

Universitatea Babeș-Bolyai “a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers”, anunță instituția într-o…
Vezi articolul

Eliminarea numelui lui Mircea Vulcănescu, antisemit condamnat pentru crime de război, din numele unui liceu bucureștean ar fi “inoportună” pentru că unii academicieni îl consideră “eminent gânditor”, conform unei comisii din subordinea prefectului Capitalei  / Liceul și-a schimbat deja numele

Comisia de atribuire de denumiri a municipiului București, instituție subordonată Prefectului, a avizat nefavorabil, săptămâna trecută, schimbarea denumirii Liceului Tehnologic “Mircea Vulcănescu” din București, prin înlăturarea numelui publicistului și politicianului…
Vezi articolul