România educată la o terasă și-un mic: școala este ultima “remarcă” goală de conținut a președintelui Klaus Iohannis, la finalul a 13 minute de relaxări pentru nunți, petreceri și magazine

25.513 vizualizări
Raluca Pantazi / Foto: Arhiva personală
1 minut a durat nimicul despre școli. Și a fost și ultimul, în discursul de 13 minute în care președintele Klaus Iohannis a anunțat o ploaie de măsuri de relaxare. Nici măcar una nu are în vedere elevii, profesorii, spațiul școlii. Din 15 mai, magazinele revin la program normal, nunțile și botezurile sunt la liber pentru participanții vaccinați, nu mai există restricții de circulație. Întâiul profesor al țării, președintele Klaus Iohannis a scos, însă, România educată la o terasă și-un mic. Singura șansă pentru ca profesorii să-și poată vedea față-n față toți elevii este să-i aducă la restaurant. Școlile rămân la fel de închise pentru “neesențiali”, adică pentru copiii de clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a din localitățile aflate în scenariu galben.

Pentru jumătate de milion de elevi, mulți dintre ei copii care nu și-au văzut nici măcar o zi colegii și profesorii, școlile rămân la fel de ferecate, cu o singură fereastră care se deschide online cu cine se pricepe și pentru cine poate să țină pasul.

Tatăl proiectului de țară România educată pare să-și fi întors iar fața de la școală și să viseze la vacanță mai mult decât cei pe care i-a avut odinioară elevi. Ce am aflat în prețiosul minut dedicat educației? Paradoxal, de la tribuna cea mai înaltă a statului aflăm că în școli ar funcționa un scenariu care a fost eliminat de guvern de pe 29 aprilie 2021: scenariul roșu. Îi amintim președintelui Klaus Iohannis că propriul ministru al Educației, acum liberalul Sorin Cîmpeanu, a anulat scenariul roșu de acum 2 săptămâni, în încercările constante pe care le-a făcut pentru a aduce cât mai mulți copii la școală. Poate n-ar strica dacă și-ar face temele mai temeinic chiar președintele țării.

Cum a introdus președintele Klaus Iohannis tema educației, în cele 13 minute în care a anunțat cele mai mari relaxări din ultimul an? Ghinion, în ultimul minut, cu următoarea formulă: „În final, o remarcă legată de școli”. O remarcă, o simplă observație pentru cei 3 milioane de elevi, 200.000 de profesori și viitorul acestei țări.

Care a fost mesajul integral al președintelui Klaus Iohannis despre școli, în tot discursul de astăzi?

  • În final, o remarcă legată de școli. Noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. Deci, avem în continuare scenariul verde, galben, roșu. Aceste lucruri se aplică ca și până acum. Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde și, în acest fel, majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci, în privinţa școlilor, se aplică normele de până acum, însă relaxările care sunt valabile sunt, evident, valabile pentru toată lumea. Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și este foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați.
  • Aşadar, la final, dați-mi voie să vă spun că vă doresc tuturor multă sănătate – și mergeți la vaccinare!”.

Educația a fost pe ultimul loc nu doar ca ierarhie între temele alese de președinte, dar și prin importanța anunțului: marea noutate pentru copii, profesori și părinți a fost că pentru ei nu se schimbă nimic. Vom reveni, după poftă, la terase, restaurante, nunți, botezuri, evenimente, fără nicio limită pentru cei vaccinați.

De neînțeles cum va continua campania de vaccinare, în rândul profesorilor nehotărâți care nu au nunți și cumetrii la care trebuie să participe? Iar în restul societății, cine va sta să verifice om cu om, la fiecare restaurant și în fiecare încăpere unde se va petrece?

În urmă cu o săptămână, colegul meu Costin Ionescu avertiza într-o analiză excelentă, care astăzi se-mplinește punct cu punct, că “Toți copiii se întorc la clase” devine un obiectiv prezidențial depășit de planurile de petreceri și festivaluri de vară ale premierului: redeschiderea rapidă a școlilor pentru toți elevii se stinge subit, în timp ce Cîțu face calcule pentru Untold și NeverSea. După ce șeful Executivului a arătat prin toate declarațiile și deciziile că nu are în vedere cu nimic școala, președintele Klaus Iohannis vine cu lovitura finală: legat de școli, “noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. Deci, avem în continuare scenariul verde, galben, roșu. Aceste lucruri se aplică ca și până acum.”

Și dacă președintele Iohannis își ține promisiunile ca până acum, cum va fi posibil ca “în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde”, așa cum a declarat astăzi, după ce a vorbit despre scenariul roșu care nu mai există în școli? Cum “este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală”, când relaxările deschid calea închiderii școlilor în cât mai multe localități, prin creșterea ratei de infectare?

Tot discursul de astăzi, atât prin conținut, cât și prin formă și mesaj simbolic, arată că ceea ce este stă pe frontispiciul președinției are, de fapt, ultimul loc în realitatea sa:

Iată ce mesaj deschide și astăzi, 13 mai 2021, site-ul președinției României:

Foto: presidency.ro


8 comments
  1. Interesant acest articol pe un sit cu o orientare mai degrabă pro-putere. A mai văzut încă cineva că regele e gol?

  2. Dar de ce insista profesorii sa demonstreze ca sunt la nivelul telesantz? Sau le convine sa nu prea faca ore si sa incaseze salariul 100%?

  3. Mesajul de pe site-ul lui Klaus este doar o promisiune fără acoperire pentru viitorul prea îndepărtat. Va impune în curând vaccinarea copiilor între 12 și 16 ani, apoi va merge la vale spre grădiniță, tot timpul cu zăhărelul ridicării restricțiilor.

  4. Trebuie să fim corecți în analiză. Doar jumătate dintre profesori s-au vaccinat și sunt sigură că mulți au argumente corecte să nu se grăbească cu asta, dar fie vorba între noi s-ar putea ca unii să-si facă niște socoteli nu chiar cinstite

  5. Ha ha ha. Ca patronii din HORECA sunt prosti sa-ti zica: Halt, tu stai la usa, nu te primim ca nu esti vaccinat. Ei sunt lihniti de foame de clienti. Cu bruma asta de clienti din relaxare majoritatea isi salveaza de la moarte afacerile. Si Iohannis are impresia ca va verifica cineva. Niciunul din colegii mei profesori nu a facut Covid pe perioada predarii in scoala fizic. Ii iau pe rand si va zic: nunta, inmormantare, parastas, vacanta in Bulgaria, vacanta la Mamaia, slujba la biserica, de la sotie, de la tatal internat la urgenta. Trageti concluzia. Dar e bine, fratilor sa repornim Untoldul si Campionatul de fotbal, dar sa tinem lacatul pe scoli. Bravo! O gandire…fix…fox.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că vrea să creeze un pol al universităților din Transilvania, după ce a ratat intrarea în primele consorții paneuropene cu finanțare europeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își anunță intenția de a construi “un pol academic în Transilvania”, după ce a ratat primul val de finanțări europene pentru construirea de „Universități europene”. UBB…
Vezi articolul
Foto: adevărul.ro/ Silviu Iordache

EXCLUSIV Noul președinte al ARACIP va fi Silviu Iordache. Fost manechin de lenjerie intimă pentru Botezatu, profesor de religie și geografie, fondator Pro România Iași, director al Casei Corpului Didactic, și-a pus în CV că a organizat timp de nouă ani „Balul Bobocilor” la două licee

Noul președinte interimar al ARACIP – instituția cheie care acreditează și autorizează toate școlile și grădinițele de stat și particulare – va fi șeful Casei Corpului Didactic Iași, fost fondator…
Vezi articolul

Interviu-experiment luat de profesorul Doru Căstăian elevei sale Aura-Maria Badiu, președinta Consiliului Județean al Elevilor Galați: Mi-aș dori ca profesorii fiecărui elev din România să-și cunoască bine materia și să o predea într-un mod atractiv, acolo unde există posibilitatea

Profesorul Doru Căstăian lansează un interviu-experiment cu președinta Consiliului Județean al Elevilor din Galați. Elevă în clasa a XI-a la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, chiar în colectivul…
Vezi articolul