Șanse egale la educație, cu întârziere: Ministerul le dă copiilor ghiozdane și rechizite, la o lună după ce a început școala

501 de vizualizări
Abandonul școlar - Șanse egale la educație
Abandonul școlar – Șanse egale la educație
Ghiozdanele și rechizitele pentru copiii de grădiniță, clasele primare și gimnaziale încep să fie distribuite, anunță Ministerul Educației, pe 10 octombrie. La exact o lună după ce a început școala, Guvernul Dăncilă dă “șanse egale la educație” copiilor din zone defavorizate.

Proiectul „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație” are ca obiectiv să aducă la școală preșcolarii și elevii din familiile cele mai defavorizate, prin acordarea de materiale școlare, explică Ministerul Educației, într-un comunicat de presă. Alte obiective ale proiectului sunt prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii.

Instituția informează că peste 360.000 de preșcolari și elevi din clasele II – VIII beneficiază în anul școlar 2018-2019 de pachete de rechizite și ghiozdane. Dintre aceștia, 308.611 elevi vor primi ghiozdane. “Beneficiarii sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară”, se arată în comunicat.

“Elevii din grupul-țintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului școlar, sprijinul acordat în cadrul programului național desfășurat anual în baza Legii 126/2004 și a ordinului de ministru nr. 4385/2012. În plus, 51.539 de preșcolari vor primi rechizite școlare. Aceștia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate”, mai spune Ministerul.

Citește și: Ce le citim copiilor? Povestea celei mai mari biblioteci private transilvane cu cărți pentru cei mici

Rechizitele și ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor școlare județene către școli, care vor repartiza mai departe materialele școlare către elevii și preșcolarii din grupul-țintă.

Ministerul Educației Naționale este beneficiar al proiectului „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație”, implementat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate POAD/220/1/3/ – Precaritate materială de bază, bugetul total al proiectului fiind de 17.314.571,40 lei, informează Ministerul.

Sursa foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Radu Gologan, despre testele grilă la examene: A introduce grilele în mod simplist, așa cum este prevăzut, creează mari probleme

“Atragem atenția că a introduce grilele în mod simplist, așa cum este prevăzut, creează mari probleme, inclusiv posibilități de fraudă, plus puține componente de verificat în cunoștințele copiilor”, a declarat…
Vezi articolul

ROSE Cel mai amplu și mai scump proiect din Educație bate pasul pe loc în evaluarea Băncii Mondiale. S-au cumpărat o mașină, laptopuri, echipamente. Efectele promise asupra celor 1,6 milioane de elevi și studenți – ZERO

Doar 6,76 de milioane de dolari (2,8%) au fost ”trase” de Proiectul ROSE, din octombrie 2015 până în luna iulie 2018, din cele 243,1 milioane de dolari cât este valoarea…
Vezi articolul

OPINIE Schimbarea îngrijorător de frecventă a subiectelor de Bacalaureat, a punctajului, chiar a conținuturilor evaluate reflectă, de fapt, norul de ceață care acoperă învățământul românesc

Subiectele noi, cele din 2018 și cele anunțate deja pentru Bacalaureat 2019 sunt mai adaptate prezentului, față de subiectele date la Bacalaureat în trecut, a declarat pentru Edupedu.ro Carmen Borza,…
Vezi articolul

DOCUMENT Evaluarea Națională 2019: Inspectoratul București anunță 2-4 ore de meditații la Română și Matematică, la clasele a VII-a și a VIII-a. Părinții vor afla absențele lunar

Elevii de clasele a VII-a și a VIII-a vor face între 2 și 4 ore de pregătire suplimentară săptămânală la Matematică și Română, la școală, în București. În plus, profesorii…
Vezi articolul

Articol recomandat de World Vision în cadrul programului Young Leaders, finanțat de Uniunea Europeană

12 adolescenți fac “școala de lideri” cu ajutorul World Vision și a cinci jurnaliști cu experiență în presa scrisă, online și televiziune, dar și a unor specialiști în comunicare și advocacy, prin programul Young Leaders Speak Out for European Values, finanțat de Uniunea Europeană

12 adolescenţi se pregătesc să devină lideri ai Europei. Tinerii sunt susţinuţi, încurajaţi şi îndrumaţi să-şi cunoască şi să-şi ceară drepturile atunci când acestea le sunt încălcate. Mai ales că…
Vezi articolul