Sute de studenți la medicină s-au înscris voluntari să ajute în spitale, în contextul pandemiei

3.686 de vizualizări
Examenele pentru admiterea la Medicină Carol Davila
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București / Foto: Facebook.com
Câteva sute de studenți și-au anunțat, până miercuri la prânz, dorința de a-i ajuta pe medici, ca voluntari în spitale, în contextul pandemiei cu coronavirus. Agerpres relatează despre 200 de studenți care s-au înscris ca volunari la București și câteva zeci la Sibiu, după măsurile anunțate în acest sens, marți deară, de autorități.

Agenția citată, care preia un comunicat al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, arată că peste 200 de studenți din anul IV, V și VI al instituției de învățământ s-au înscris voluntari pentru a ajuta medicii.

Potrivit comunicatului, “Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti a început recrutarea studenţilor, ajungând momentan la peste 200 de înscrieri. Potrivit SSMB, recrutarea este momentan preventivă, studenţii fiind pe poziţii şi pregătiţi să intervină în situaţia depăşirii capacităţii structurilor existente”.

La Sibiu, 35 de studenți de la Facultatea de Medicină – 26 mediciniști și 9 de la Asistență Medicală Generală – au anunțat până miercuri la prânz că se oferă voluntari pentru spitalele din oraș, potrivit decanului facultății, dr. Gabriela Boța, citată de Agerpres. Aceasta arată că “am început recrutarea, pe bază de voluntariat, a studenţilor de la Medicină şi a celor de la Asistenţă medicală generală, conform ordinului semnat de dr Arafat. Termenul este până vineri. Listele se fac de către şefii de an”.


2 comments
  1. Dar de ce nu se pot inscrie ca voluntari si studentii care au terminat medicina, dar nu au luat rezidentiatul?

  2. Felicitări, putere de muncă, spirit de echipă și… noroc. Respectul meu pentru acești tineri studioși și motivați, care dau temei speranței că avem viitor ca popor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cîmpeanu: Competențele dobândite din învățarea informală și nonformală, alături de competențele formale, trebuie să fie certificate și recunoscute pe piața muncii / Curriculumul la decizia școlii trebuie să constituie un procent mai mare din numărul total de ore

Competențele dobândite din învățarea informală și nonformală, alături de competențele obținute din învațarea formală, trebuie să fie certificate și recunoscute pe piața muncii, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la…
Vezi articolul

Emisiunea TVR în care a fost întrebat “cum să facem ca plagiatele să nu mai poată fi folosite în scopuri politice, cum s-a întâmplat în cazul domnului premier Ciucă?” – contorizată de ministrul Cîmpeanu drept una dintre dezbaterile pentru legile educației

Emisiunea TVR de marți dimineață, în care și-a expus principalele mesaje cu privire la proiectele de legi ale educației și în care a fost întrebat despre o soluție ca “plagiatele…
Vezi articolul

OFICIAL Angajarea profesorilor “titularizați” pe art. 253 poate fi de azi făcută pe durata viabilității postului. Ordonanța de Urgență pe educație a fost publicată în Monitorul Oficial

Varianta oficială a Ordonanței de Guvern 23, cea apărută miercuri noaptea în Monitorul Oficial, la o săptămână după aprobarea în Ședința de Guvern din 3 aprilie, cuprinde şi „rezolvarea” situației…
Vezi articolul

Plățile împrumuturilor studențești din SUA au fost amânate pentru încă patru luni. Joe Biden a acceptat să taie câte 10.000 de dolari din datoriile fiecărui student care a făcut împrumut pentru studii

Plățile federale ale împrumuturilor studențești din SUA vor fi amânate până la 31 ianuarie 2022, după cum a anunțat Departamentul Educației săptămâna trecută, potrivit publicației 19FortyFive. Cu toate acestea, departamentul…
Vezi articolul