Tinerii cer Comisiei Europene și Guvernului deblocarea celor 300 milioane de euro pe care Corina Crețu anunța că le-am pierdut. România are o jumătate de milion de tineri care nu fac nimic și care trebuie sprijiniți

1.573 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Consiliul Tineretului din România (CTR) solicită Comisiei Europene și Guvernului României să găsească o soluție astfel încât banii destinați României pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor să ajungă la beneficiari, tinerii NEET, potrivit unui comunicat trimis Edupedu.ro. România se situează pe locul trei la nivel european în ceea ce privește numărul de tineri care nu lucrează și nici nu urmează un program educațional sau de formare profesională.

Inițiativa pentru ocuparea tinerilor (IOT) se adresează tinerilor NEET (care nu lucrează și nici nu urmează un program educațional sau de formare profesională), în încercarea de a le găsi un loc de muncă. IOT susține, printre altele, programele de ucenicie, stagiile sau plasarea în întreprinderi programele de formare profesională care se finalizează cu obținerea unei calificări. Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor are un buget de 8,8 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, potrivit comunicatului citat.

Consiliul Tineretului din România susține că țara noastră a contribuit la acest program cu 26.667.988 de euro (27 de milioane de euro), fiind pe locul 11 din acest punct de vedere. În schimb, țării noastre i-au fost alocați 302.237.196 de euro (302 milioane de euro), ajungându-se la un total de 328.905.184 de euro (aproximativ 329 de milioane de euro), cu posibilitatea ca la un moment dat această sumă să fi fost suplimentată, cum este în cazul altor state.

Rezultatul? Țara noastră a cheltuit 293.227 de euro (aproximativ 300 de mii de euro), asigurând plăți viitoare pentru un total de 4.292.403 euro (aproximativ 4,3 milioane de euro). În momentul de față, România a reușit performanța de a cheltui doar 0,089% din suma alocată. De 90 de ori mai puțin decât a plătit pentru a participa la acest program! Toate acestea în condițiile în care în conturile țării noastre se află 17.042.368 de euro, alocați de Comisia Europeană, care zac nefolosiți.

”În contextul în care Guvernul României nu alocă nici pe departe suficienți bani pentru tineri, cum este posibil să ignore o linie de finanțare care se adresează exact uneia dintre cele mai mari probleme ale acestora: încadrarea în piața muncii”, scriu tinerii în solicitarea lor.

Potrivit președintelui CTR, Mihai Dragoș „e greu să ne dăm seama dacă guvernul, și nu doar acest guvern, vrea efectiv să scape de tinerii din țară și să le facă viața grea celor care rămân, sau își bate joc de noi pur și simplu din incompetență. A da cu piciorul oportunității de a folosi peste 300 de milioane de euro prin Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, pentru cei care au cea mai mare nevoie de sprijin, este incalificabil. Premierul Viorica Dăncilă și ministrul Rovana Plumb trebuie să găsească, împreună cu reprezentanții Comisiei Europene, soluții pentru a ieși din impas și a folosi banii europeni pentru tineri – fie prin deblocarea programului, fie prin mutarea unor sume necheltuite din alte programe”.

Câți tineri NEET are România

Potrivit datelor Eurostat, România are 14,6% dintre tinerii între 15 și 29 de ani în această categorie, NEET. Concret, în grupa aceasta de vârstă erau, în anul 2017, 3.413.949 de persoane. Tinerii NEET ar însemna 498.436 de persoane, aproape o jumătate de milion de oameni care nu lucrează și nici nu urmează un program educațional sau de formare profesională.

În contextul în care în ultimii cinci ani, numărul total al tinerilor din România (definiți, în sensul art. 2 alin (2) lit. a) din Legea tinerilor nr. 350/2006 ca ,,cetățenii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani”) a scăzut cu 11,05% (630.593 de tineri) și ținând cont de faptul că țara noastră ocupă un loc fruntaș la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește șomajul în rândul acestora, este inacceptabil ca statul român să ignore în acest mod tinerii din România. Conform datelor INS, în 2018 erau 201.585 de tineri șomeri cu vârsta între 15 și 34 de ani, în timp ce 2.746.734 de tineri erau activi.

Edupedu a scris despre Garanția pentru Tineret aici. 

Comisarul European pentru Dezvoltare, Corina Crețu, a anunțat recent pe pagina sa de Facebook că Guvernul României tocmai a pierdut integral fondurile pentru Garanția pentru Tineret, în valoare de 340 de milioane de euro, pe care le puteam accesa până în iunie 2018.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like