Transportul școlarilor: Elevii îi cer lui Marian Oprișan, șeful uniunii consiliilor județene, ca aceste instituții să respecte legea

943 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Consiliul Național al Elevilor a emis, joi, un apel în care afirmă că transportatorii și consiliile județene fac presiuni asupra guvernului în legătură cu obligația de a garanta accesul la educație pentru elevii navetiști. În apelul său, CNE se adresează lui Marian Oprișan, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, să garanteze respectarea legii și să asume o poziție fermă privind îndatorirea CJ-urilor de a garanta transport gratuit pentru elevi, prin obligații contractuale cu operatorii de transport. “Marian Oprișan ar trebui să se lupte cot la cot cu noi (…) nu să caute să scutească baronii locali de a investi în garantarea accesului la educație”, afirmă președintele forului elevilor, Antonia Pup.
Apelul de joi al Consiliului Național al Elevilor

“Dreptul elevilor navetiști la educație – între interesele operatorilor de transport și a consiliilor județene!

Consiliul Național al Elevilor trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care consiliile județene aleg să respecte obligația de a garanta accesul la educație pentru elevii navetiști. O dată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a legii privind respingerea OUG 51/2019, consiliile județene și transportatorii fac presiuni asupra Guvernului României pentru a prelungi licențele transportatorilor și pentru a nu realiza contractele între autoritatea publică și operatorii de transport acum. Guvernul României, care și-a asumat ca politică educațională România Educată, trebuie să rămână imun la aceste presiuni și să creeze mecanisme clare de control pentru sancționarea operatorilor de transport și a consiliilor județene care refuză să aplice legea.

Atragem atenția asupra faptului că reprezentanții elevilor din România s-au adresat consiliilor județene pentru a solicita ca aceștia să prevadă în contractele antemenționate gratuitate pentru elevi, astfel încât toți elevii navetiști să poată ajunge la școală, indiferent de statutul lor socio-economic. Consiliul Național al Elevilor îi solicită președintelui Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, să adopte o poziție fermă privind necesitatea elaborării acestor contracte în mod cât mai transparent, în procedură de urgență, în urma consultării prealabile a consiliilor județene ale elevilor. Autoritățile publice au obligația de a adopta această măsură în vederea protejării dreptului la învățătură, garantat prin articolul 32 al Constituției României.

Consiliul Național al Elevilor solicită următoarele:

⦁ Marian Oprișan ( președintele UNCJR): garantarea respectării legii privind respingerea OUG 51/2019 și asumarea unei poziții ferme privind îndatorirea consiliilor județene de a garanta transport gratuit pentru elevi, prin introducerea unor obligații contractuale în relația cu operatorii de transport;

⦁ Lucian Bode (Ministrul Transporturilor): elaborarea în regim de urgență a unor mecanisme de control pentru sancționarea operatorilor de transport și a consiliilor județene care refuză să respecte legea;

⦁ Raluca Turcan (vicepremier) și Monica Cristina Anisie (Ministrul Educației): abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 309/1996, întrucât aceasta se află în contradicție cu acte normative – mai recente – care reglementează transportul elevilor.

Marian Oprișan ar trebui să se lupte cot la cot cu noi pentru a obține transport gratuit pentru elevi, nu să caute să scutească baronii locali de a investi în garantarea accesului la educație. Contactat de reprezentanții elevilor, acesta este de negăsit. Avem nevoie de o poziție clară, iar asta cât mai urgent. Am încredere în Guvernul României că va prioritiza o Românie Educată și va efectua toate demersurile necesare pentru ca nevoile elevilor să fie prioritizate, nu cele ale operatorilor de transport și în mod clar nu cele ale consiliilor județene, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Discurs fără noimă al premierului Ciucă. Fragmentul a dispărut din transcriptul postat pe site-ul guvernului: “Cred că această activitate trebuie să fie una cât se poate de simplă, cât se poate de transparentă, pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi trebuie să o complicăm prin cuvinte și prin expresii”

Premierul Nicolae Ciucă, deținător al titlului de doctor în științe militare, a susținut miercuri la guvern un discurs confuz în fața studenților. El a pledat pentru revenirea în România a…
Vezi articolul

Preda vs. Preda pentru conducerea Universității din București. Actualul rector va candida pentru un nou mandat în funcția pentru care și-a manifestat interesul și decanul de la Științe Politice / Cei doi – foști colegi de mișcare politică în urmă cu 10 ani, dar cu traiectorii diferite

Rectorul Universității din București, Marian Preda, va candida pentru un al doilea mandat, după cum a a anunțat el forurile de conducere ale instituției de învățământ superior, potrivit informațiilor Edupedu.ro.…
Vezi articolul
tichet social card social

Tichetele educaționale de 500 de lei pentru încă 190 de mii de copii vor fi virate până pe 23 decembrie, anunță ministrul Boloș. Acesta a promis în noiembrie că banii vor fi dați în prima săptămână din decembrie

Până pe data de 23 decembrie, încă 190.000 de copii o să primească tichetele educaționale de 500 de lei, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene…
Vezi articolul

UPDATE Lucian Bode, după ce a cerut retragerea cărții bazate pe teza de doctorat: Apreciez în continuare că hotărârea Comisiei de Etică este afectată de grave vicii de legalitate și că masurile dispuse reprezintă acte vătămătoare / Cum se explică gestul ministrului de interne

Ministrul de interne, Lucian Bode arată, într-un punct de vedere transmis G4Media.ro, că apreciază în continuare că hotărârea Comisiei de Etică a Universității Babeș Bolyai, este afectată de grave vicii…
Vezi articolul

Proiectul ministerului privind sumele forfetare pentru transportul elevilor “nu e soluția ideală”, spune Consiliul Elevilor, care arată abonamente cu preț dublu față de sumele ce pot fi decontate. UPDATE CNE: Ministerul a eliminat de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social tema transportului elevilor

Proiectul de ordonanță de urgență ce prevede o alocație forfetară pentru transportul elevilor “nu este soluția ideală”, iar Consiliul Național al Elevilor (CNE) va prezenta abonamente primite de la mai…
Vezi articolul