În spațiul public apar în mod recurent dovezi că lucrări științifice susținute în cadrul instituțiilor de învățământ din Romania au fost plagiate. Această practică este evident foarte îngrijorătoare și pune sistemul de învățământ superior din Romania într-o lumină foarte nefavorabilă. Să nu plagiezi atunci când iți scrii lucrarea de doctorat ar trebui sa fie un standard fundamental minimal în mediul academic (și se pare că unele instituții de învățământ superior din Romania nu ajung nici măcar acolo).
Cu toate acestea, discursul frecvent pe tema plagierii doctoratelor riscă să ofere publicului din România o percepție distorsionată a valorilor și competențelor pe care trebuie să le avem în vedere atunci când evaluăm o lucrare științifică. Mai precis, există riscul să presupunem că doctoratele se împart simplistic în două categorii: plagiate (rele) și neplagiate (bune). Există riscul să presupunem că atât timp cât o lucrare de doctorat nu este plagiată, ea este valoroasă. Această idee este total greșită, deoarece există multe lucrări științifice care au o valoare adăugată minimală – iar despre asta nu se prea discută în spațiul public. Faptul că există persoane care își iau diploma de doctor în România fără să aibă o contribuție relevantă și a căror lucrare nu a fost evaluată de o comisie de experți internaționali este ușor trecut cu vederea. Fenomenul plagierii lucrărilor științifice riscă să ne orbească atât de tare încât ne este greu să observăm adevărata problemă cu care ne confruntăm: Subminarea științei și a importanței cercetării de bună calitate.
Trăim cu impresia că orice lucrare scrisă de un student sau un cadru didactic universitar este “științifică”. Orice suport de curs publicat sub forma unei cărți este automat perceput ca fiind “științific”. Chiar și o lucrare de gradul 1 a unui profesor de învățământ primar are o comisie “științifică”. Exista doctoranzi și cadre didactice universitare care trăiesc cu iluzia că dacă participă la o conferință care publică apoi lucrările prezentate sub forma unei colecții indexate în Web of Science (Conference preceedings) ar fi un indicator de calitate (“Am publicații ISI!”), similar cu publicarea într-un jurnal academic evaluat riguros de o comisie de experți internaționali. Bagatelizarea științei este la ordinea zilei în România și acest fenomen are loc de fiecare dată când se folosesc cu mult prea multă ușurință termeni de “cercetător” sau “științific”. Trăim cu impresia că cercetare științifică de bună calitate e ceva ce poți face așa, în timpul liber, când apuci.
În acest context, cred că e important să fac o ierarhizare care să ofere o perspectivă mai nuanțată a valorii lucrărilor științifice de doctorat neplagiate. O ierarhizare pe cinci niveluri făcută fără a pretinde că nu s-ar putea face și alte ierarhizări (mai mult sau mai puțin nuanțate).
Nivelul 1: Lucrarea de doctorat neplagiată care are un grad redus de originalitate. Aceasta este o lucrare corectă din punct de vedere metodologic, care aduce un plus de valoare minimal față de ceea ce există deja în literatura științifică. Această lucrare este scrisă, susținută în fața unei comisii, și apoi îngropată într-o arhivă (la care nu ai acces decât după un demers îndelungat), fără nici un impact. În opinia mea, multe dintre tezele de doctorat din Romania au această soartă.
Nivelul 2: Lucrarea de doctorat neplagiată care are o valoare adăugată la nivel local/regional/național, dar nu la nivel internațional. Aici putem vorbi de aplicarea unei metode/strategii într-un context local. Aici, studenții își publică părți din lucrare sub forma unui capitol de carte într-un volum colectiv, sau chiar sub forma unei cărți. Valoarea modestă a acestei performanțe reiese din faptul că lucrarea nu a trecut printr-un proces de evaluare colegială riguros făcut de un grup de experți internaționali, care să ateste originalitatea și valoarea adăugata a lucrării. E posibil ca această lucrare să fie citită de o mână de oameni care cumpără cartea, dar impactul acesteia nu este măsurabil și nu este clar dacă efortul făcut a avut un rezultat.
Nivelul 3: Lucrarea de doctorat neplagiată care are valoare adăugată modestă la nivel internațional, și care nu trece printr-un proces de evaluare foarte riguros. Aici putem vorbi de publicarea într-un jurnal indexat în Web of Science (ISI), care trece printr-un process de evaluare colegială la nivel internațional, dar care nu este în top 50% în domeniul științific respectiv. Există multe jurnale ISI în care este relativ ușor să publici (daca ai o metodologie OK și dacă abordezi o temă de interes pentru editor), însă nu înseamnă că ai adus un plus de valoare substanțial în domeniul științific respectiv.
Nivelul 4: Lucrarea de doctorat neplagiată care devine o cercetare avansată publicată într-o revistă internațională de top (cel puțin top 50% din domeniul științific al candidatului). Aici vorbim de lucrări publicate în reviste indexate în Web of Science (ISI) ierarhizate în top 50% (zona galbenă, conform criteriilor UEFISCDI) sau top 25% (zona roșie). Aici trebuie să apreciem faptul ca UEFISCDI nu doar că publică în fiecare vară ierarhizarea jurnalelor științifice în funcție de factorul de impact actualizat, dar și organizează concursuri de premiere a rezultatelor cercetării avansate. E puțin plauzibil să credem că un student doctorand (sau un profesor universitar) nu ar fi interesat să publice o lucrare pentru care să fie premiat cu 6.000 RON (dacă poate să facă asta). Și e de apreciat că în România se premiază performanța științifică în condițiile în care la unele universități din alte țări (ex. Olanda) riști să îți pierzi titulatura dacă nu publici suficiente lucrări științifice avansate într-un anumit interval de timp (ex. 5 ani).
Nivelul 5: Lucrarea de doctorat în urma căreia doctorandul are mai multe cercetări avansate publicate în reviste internaționale de top, conform criteriilor definite la Nivelul 4, sau cel puțin o cercetare publicată într-o revistă științifică aflată în top 3%. Asemenea performanțe sunt de așteptat la cele mai bune universități din lume, dar se regăsesc și în România. De exemplu, cercetările pe care le-am făcut în timp ce eram doctorand le-am publicat ca și autor unic în trei reviste indexate în Web of Science (ISI) cu factor de impact, din care două sunt în top 25% (zona roșie): System și Language Teaching Research. Evident, în România o asemenea performanță a fost evaluată după criterii minime, specifice nivelului 1 (“Deci ai terminat la timp doctoratul și nu ai plagiat – deci e bine!”).
Cam în aceeași perioadă, am remarcat pe site-ul unei universități foarte bune din SUA (Georgia State University) cum au prezentat performanța unui student doctorand care a publicat în System ca ceva ieșit din comun. Iar anii trecuți, am observat cum Vanderbilt University, Harvard Graduate School of Education sau University of Oslo au premiat studenți doctoranzi care au publicat în reviste academice de top (cum ar fi Learning and Instruction sau Developmental Science, reviste în care am publicat anii trecuți alături de partenerii norvegieni).
Mi-ar plăcea să cred că fenomenul plagiatelor nu va determina publicul larg din România să creadă că toți care și-au luat doctoratul la noi în țară au plagiat – unii chiar au lucrat din greu pentru el, și au adus un plus de valoare recunoscut la nivel internațional. Și m-ar plăcea să sper că publicul larg din România va începe să înțeleagă că o lucrare științifică de calitate își dovedește valoarea dacă trece prin filtrul unui proces de evaluare colegială făcut de un grup de experți internaționali. Și că rezultatele acestor lucrări sunt disponibile online (nu ascunse în arhive). Până atunci, adevărata problemă din spatele plagierii doctoratelor cu care ne confruntăm o reprezintă bagatelizarea științei și subminarea (diluarea) valorii cercetărilor de calitate.
__________
Despre autor:
Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.
În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.
Foto: © Nataliia Shcherbyna – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.