Admitere licență 2022 la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași: Un candidat se va putea înscrie cu un dosar și o singură taxă la maximum trei facultăți

Foto: © Gaudilab | Dreamstime.com

Candidații se pot înscrie la oricâte specializări doresc, fie buget sau taxă, din cadrul a trei facultăți ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) plătind o singură taxă de înscriere, potrivit procedurii de admitere pentru anul universitar 2022-2023, care a fost avizată de Senatul unității de învățământ. Dacă doresc să selecteze opțiuni care vizează restul facultăților, trebuie să mai plătească o taxă suplimentară.

„Pentru că s-a constatat faptul că studenții completau adesea fișele cu cât mai multe opțiuni, fără a opta decât pentru primele 2-3 domenii selectate, s-a luat decizia limitării numărului de facultăți ce pot fi menționate pe o singură fișă de admitere la trei”, se arată în anunț.

Potrivit sursei citate, câștigă astfel timp și candidații, care au un proces de înscriere mai rapid, dar și întregul procesul de admitere: clasamentele cu cei admiși vor fi afișate mai rapid și mult mai precis.

„Experiența anilor trecuți ne-a arătat că marea majoritate a candidaților la studiile de licență optează, în mod real, pentru două, maximum trei facultăți cu profil înrudit. Însă se simțeau obligați să completeze mai multe sau toate opțiunile, ceea ce complica foarte mult activitatea colegilor din comisiile de admitere. De aceea, pentru a accelera procesul de finalizare a listelor cu candidații declarați în mod ferm admiși și pentru a diminua din nehotărârea unor candidați, am păstrat principiul de bază, însă am introdus două paliere în completarea fișei de admitere: candidatul poate opta, cu o singură taxă, pentru domeniile de la oricare trei facultăți, în orice ordine a domeniilor dorește, intercalate sau nu, iar pentru opțiunile care vizează restul facultăților va plăti o taxa suplimentară”, a declarat rectorul TUIASI, Dan Cașcaval.

Excepție de la această regulă o vor face Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” și Facultatea de Automatică și Calculatoare, unde admiterea se va face prin susținerea unei probe scrise. Aici, dacă va exista un candidat care vrea să se înscrie atât la Arhitectură, cât și la Automatică și Calculatoare, va trebuie să completeze câte o fișă separat pentru fiecare facultate și să depună câte un dosar separat. Ulterior, însă, pe fiecare fișă, mai poate selecta alte două facultăți, indiferent de profil, fără nicio taxă suplimentară.

Situația la studiile de master a rămas aceeași ca în anii precedenți: cu un singur dosar și o singură taxă de admitere candidații pot alege oricâte opțiuni doresc din cadrul aceleiași facultăți.

Pentru studiile doctorale vor exista două sesiuni de înscriere, una în iulie și cealaltă în septembrie. Susținerea colocviului de admitere va avea loc după cea de-a doua sesiune de înscriere, în luna septembrie.

Potrivit instituției de învățământ, înscrierea candidaților în sesiunea de vară se va putea realiza online și va începe în jurul datei de 13 iulie, calendarul final urmând să fie decis în zilele următoare de către Consiliul de Administrație al TUIASI. Locurile care nu se vor ocupa în sesiunea de vară vor fi scoase din nou la concurs în sesiunea din toamnă, organizată în prima parte a lunii septembrie.

Foto: © Gaudilab | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version