Angajații din peste 30 de instituții/unități de învățământ, printre care grădinițe, licee și chiar Inspectoratul școlar din București, nu și-au luat salariile, avertizează sindicatele FSE „Spiru Haret”: Ministerul Educației nu a deblocat programul de salarizare

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Angajații din peste 30 de instituții/unități de învățământ din Municipiul București nu și-au luat salariile, avertizează Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ într-un comunicat primit de Edupedu.ro

Este vorba despre 16 unități de învățământ de masă și toate unitățile de învățământ special din Municipiul București în care, potrivit sursei citate, angajații nu și-au primit salariile deoarece Ministerul Educației nu a deblocat programul de salarizare.

Angajații nu au nicio vină privind neîncadrarea unităților de învățământ în
numărul de posturi. Aceștia trebuie să-și primească salariile la timp și nedeminuate
pentru munca depusă. A devenit deja o practică: în fiecare lună se pune presiune pe
unitățile de învățământ să facă disponibilizări pentru a se încadra în buget. Cerem
Inspectoratului Școlar al Municipiului București și Ministerului Educației să ia toate măsurile
care se impun pentru intrarea în legalitate și acordarea la timp a salariilor. Neplata la timp a
salariilor atrage răspunderea disciplinară a persoanelor care se fac vinovate și poate genera
obligarea angajatorului la plata de daune-interese
“, a declarat Marius Ovidiu Nistor,
președinte FSE „Spiru Haret“, în comunicatul remis.

Menționăm că în această situație sunt mai multe grădinițe, școli gimnaziale licee din sectoarele 1 și 2, toate unitățile de învățământ special din București, dar și inspectoratul școlar și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.

Ziua de salariu pentru profesori și angajații din Educație este ziua de 12 ale lunii.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil

Exit mobile version