Anul trecut, în toamnă, s-a înregistrat cea mai mare sumă medie cheltuită pentru Educație, de o familie, din ultimii 4 ani, în creștere cu 37% față de aceeași perioadă din 2019, arată datele INS

În trimestrul al IV-lea al anului trecut, o familie a cheltuit cu aproape 5 lei mai mult decât în 2019 pentru Educație. Dacă în 2019, o familie cheltuia aproape 15 lei, în toamna lui 2021, suma a crescut la 18,45 de lei pentru Educație, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

În trimestrul al IV-lea din 2021, o familie a cheltuit în medie aproape 19 lei pentru Educație, arată datele Institutului Național de Statistică. Comparativ cu ultimii 4 ani, în toamna lui 2021 a fost cea mai mare investiție a unei familii în Educație. S-a alocat 0,6 % din totalul cheltuielilor.

Cheltuielile totale în toamna lui 2021 au fost de 5291,20 lei, cu 991 lei mai mult față de toamna lui 2019.

Pentru activități de sport și cultură, procentul alocat de o familie în toamna lui 2021 a fost de 2 la sută, adică 65,59 lei.

Am adunat toate datele din anii 2018-2021 și am constatat o creștere de 37,28 %, adică de 5 lei a cheltuielii unei familii cu educația, din 2019, față 2021. Procentul alocat Educației este tot 0.6% din cheltuieli, ca și în 2019, însă au crescut și veniturile, după cum reiese și din tabelul de mai jos, realizat pe baza datelor INS.

 2018201920202021
Total venituri 4607,69 lei4999,35 lei5384,01 lei 6054,63 lei
Total cheltuieli 3981,28 lei4299,88 lei4627,36 lei 5291,20 lei
Cheltuieli educație procent din cheltuieli consum0,70,50,30.6
Cheltuieli educație sumă17,43 lei13,44 lei 7,43 lei 18,45

În trimestrul al IV-lea din 2020, an marcat de pandemie, aceste cheltuieli cu Educația au scăzut până sub pragul de 8 lei (7,43 lei) pe lună, însemnând 0,3% din totalul cheltuielilor de consum, potrivit INS.

Exit mobile version