Apel către autorități: Personalul medical din școli, trimis “în prima linie de prevenire și combatere” a epidemiei Covid-19, trebuie să primească instruire și echipamente de protecție – Comisia de Medicină Școlară

Personalul medical din cabinetele medicale și stomatologice din școli și universități, detajat de autorități la direcțiile de sănătate publică prin ordinul direct al primului ministru, este în prima linie de prevenire și combatere în fața epidemiei de Covid-19. Dar, în timp ce acești medici au răspuns cu responsabilitate, profesionalism, promptitudine și empatie la noile solicitări, autoritățile trebuie la rândul lor să stabilească standarde, să ofere cadrelor medicale respective instruire de specialitate și să le asigure echipamente de protecție, arată Comisia de Medicină Școlară într-o scrisoare transmisă, vineri, Ministerului Sănătății și Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Comisia solicită, totodată, testarea periodică, inclusiv pentru personalul asimptomatic, dar și aplicarea principiilor telemedicinei, unde este cazul.

Scrisoarea Comisiei de Medicină Școlară:

“Către
Ministerul Sănătății,
Comitetul  Național pentru  Situații  Speciale de  Urgență

Comisia de Medicină Școlară vă aduce la cunoștință următoarele:

Personalul medical din cabinetele medicale/stomatologice școlare și universitare din întreaga țară este, în prezent, detașat/delegat de la autoritățile publice locale la direcțiile de sănătate publică, prin ordinul direct al primului ministru, fiind astfel în prima linie de prevenire și combatere a răspândirii infecției covid -19.

Personalul medical școlar/universitar efectuează în acest moment activități specifice compartimentelor de supraveghere epidemiologică și control al bolilor transmisibile din cadrul DSP-urilor (recoltări de probe de la persoanele suspecte de infectare, triaj epidemiologic în puncte de frontieră și centre de carantină, triaj pe aeroporturi, anchete epidemiologice, monitorizarea stării de sănătate a persoanelor izolate la domiciliu sau carantinate, informarea/consilierea populației și instituțiilor la telefoanele de permanență ale DSP și ISU, etc), responsabilitățile fiind diverse și variate de la un județ la altul, în funcție de locul unde a fost necesară suplimentarea personalului medical și de deficitul medicilor epidemiologi.

Toți medicii școlari și asistentele medicale școlare au răspuns cu responsabilitate, profesionalism, promptitudine și empatie la noile solicitări, adaptate contextului stării de urgență declarate la nivel national, prim-ministrul însuși remarcând că reprezintă o “resursă utilă și foarte valoroasă”

În același timp însă, autoritățile guvernamentale au obligația să-și îndrepte atenția și asupra condițiilor în care personalul medical a fost trimis să lucreze în prima linie, în vederea limitării efectelor infecției covid-19, de aceea solicităm tuturor DSP-urilor și tuturor factorilor cu putere decizională în domeniu, următoarele:

Subliniem, încă o data că dorința noastră, a tuturor, este aceea de a veni în sprijinul DSP-urilor și a populației, de a interveni prompt și corect, de a respecta legislația în vigoare, dar și de a nu risca inutil sănătatea și viața nimănui prin expunerea inutilă și contaminarea personalului medical școlar/universitar.

Președinte Comisia de medicină școlară,

Dr. Daniela Rajka

Exit mobile version