Asociațiile de elevi, adăugate pentru prima dată în proiectul legii învățământului drept colaboratori ai Ministerului Educației – amendament votat de Comisia de învățământ

Foto: © Oleksandr Brylov | Dreamstime.com

Printr-o modificare a articolului 131 din proiectul legii învățământului preuniversitar, Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a votat prezența prezența și a altor structuri asociative ale elevilor, în fară de Consiliul Național al Elevilor, printre colaboratorii Ministerului Educației. Este o premieră pentru proiectul respectiv, asociațiile de elevi fiind până acum în afara acestor consultări formale, deși erau prevăzute de legea Educației nr 1/2011 în forma ei inițială.

Concret, articolul modificat este următoarul: „Art 131, alin 1 – Ministerul Educației are drept de inițiativă în domeniile politicii financiare și resurselor umane din domeniul educației și colaborează cu alte ministere, cu autorități publice locale, structuri asociative reprezentative ale autorităților administrației publice locale, cu Consiliul Național al Elevilor și structuri asociative ale elevilor, cu structuri asociative reprezentative ale părinților, cu activitate relevantă la nivel național, asociații reprezentative profesionale ale cadrelor didactice, precum și federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar“.

Mai multe asociații ale elevilor, printre care Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor sau Asociația Elevilor din București și Ilfov au solicitat prezența lor în cadrul formal al partenerilor de consultare ai Ministerului Educației.

Amendamentul a fost propus de PSD și susținut de Ministerul Educației, votat în unanimitate în Comisia de Învățământ din Camera Deputaților.

Articol în curs de actualizare

Foto: 87795891 © Oleksandr BrylovDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version