BAC 2020 Niciun candidat nu a avut temperatură de peste 37,3 grade Celsius la ultima probă a examenului

Etapa specială a Bacalaureatului

Foto: Pixabay.com

În total, 255 de candidați au participat la proba de limba maternă din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

De asemenea, au absentat 62 de candidați și nu au existat cazuri în care temperatura celor prezenți să depășească valoarea maximă de 37,3 grade Celsius și nici situații cu elevi aflați în izolare sau spitalizați/în carantină. La proba de azi, nu s-au înregistrat nici candidați eliminați.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul de profil.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie.

Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Sursă foto: Pixabay.com

Exit mobile version