Bacalaureat 2021. Probele de competențe vor fi echivalate sau recunoscute, deci nu vor mai fi susținute de către elevi, prevede un proiect de ordonanță de urgență

29.599 de vizualizări
Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com
Probele de competențe lingvistice de comunicare în limba română, cele de comunicare în limba maternă, de competențe digitale și într-o limbă străină din calendarul de bacalaureat 2021 nu se vor mai susține în acest an, ci vor fi echivalate, așa cum s-a întâmplat anul trecut, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației.

„În conformitate cu dispozițiile articolul 361 alineatul 3) litera c) din Legea nr. 1/ 2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2020 – 2021, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Foto: captura proiect OUG/edu.ro

Conform acestui text din proiectul de ordonanță, Legea Educației nu va fi modificată, iar articolul de mai sus face referire la un articol anume: „articolul 361 alineatul 3) litera c)”. Articolul respectiv nu are legătură cu elevii care susțin acum Bacalaureatul, absolvenți de clasa a XII-a, ci cu cei cate vor începe clasa a IX-a în anul 2024, potrivit textului din lege. Ce prevede articolul respectiv:

„Examenul de bacalaureat se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi care începe clasa a IX-a în anul școlar 2020-2021” (Nota: conform pct. 2 al art. I din Ordonanța de Urgență nr. 79 din 20 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 1032 din 23 decembrie 2019, termenul pentru desfășurarea examenului de bacalaureat, prevăzut la lit. c), alin. (3) al art. 361 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la absolvirea clasei a XII-a/ a XIII-a de către generația de elevi care începe clasa a IX-a în anul școlar 2024-2025), prevede legea.

Foto: Captură legislație.just.ro

Potrivit legii actuale a Educației, la articolul 77, alineatul 4 este specificată structura examenului de Bacalaureat, unde sunt prevăzute probele de competențe.

Și anul trecut competențele s-au echivalat, iar metodologia de echivalare a fost publicată printr-un ordin de ministru (4.431/2020) care s-a bazat pe același text din Legea educației.

”În temeiul art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin”.

Foto: Captura ordinul 4341/2020 – edu.ro
Cum s-au echivalat competențele

Competențele digitale:

Un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de acesta la disciplina tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a. Nivelul de competenţă digitală s-a acordat conform următoarei grile:

  • nivelul “utilizator începător” pentru media cuprinsă între 5 şi 5,99;
  • nivelul “utilizator de nivel mediu” pentru media cuprinsă între 6 şi 6,99;
  • nivelul “utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 şi 8,49;
  • nivelul “utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8,50 şi 10.

În certificatul de atestare a competenţelor digitale a fost scrisă la rubrica “punctaj” media aritmetică pe baza căreia a fost acordat nivelul de competenţă.

Dacă absolventul nu a făcut TIC/informatică în liceu

Candidaţii care nu au studiat disciplina tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau echivalente au susţinut proba de evaluare a competenţelor digitale (proba D) în baza unei proceduri făcute de Centrul Naţional de Examinare şi Evaluare.

Competențele de comunicare în limba română.

Media aritmetică a celor 4 ani de liceu a mediilor de la limba și literatura română devine calificativ la proba orală de la Bac 2020 după următorul model:

  • cei cu media între 5 și 6,99 sunt ”utilizatori medii”
  • mediile între 7 și 8,49 primesc calificativ ”utilizator avansat”
  • mediile între 8.50 și 10 primesc calificativul ”utilizator experimentat”

Media aritmetică este suma tuturor mediilor anuale împărțită la numărul anilor de liceu.

În mod similar sunt calculate și calificativele pentru competențele în limbă străină.

  • nivel A1- pentru media cuprinsă între 5 și 5.99
  • nivel A2 -pentru media cuprinsă între 6 și 6.99
  • nivel B1- pentru media cuprinsă între 7 și 8.49
  • nivel B2 – pentru media cuprinsă între 8.50 și 10

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Deci pana la urma cei de clasele a 12-a care sustin anul acesta BAC-ul mai dau competentele sau nu ?

  2. ‘Sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic” cativa ani de acum inainte. Aveti majoritate parlamentara, de ce nu schimbati legea?

    1. Diferentiati bacalaureatul pe specializari ! Toate specializarile dau acum obligatoriu matematica sau istorie. De ce? Sunt zeci de specializari, daca nu chiar sute.

    2. Nu eliminati limbile straine din examenul de bacalaureat si lasati parodia competentelor si echivalarilor ; stim pentru cine e extrem de rentabila! Elevii studiaza doua limbi straine tot liceul, prima limba straina timp de 12 ani – 3, 4, 6 ore pe saptamana la filologie/ profiluri cu regim bilingv/ intensiv de studiu in limba straina – si nu au dreptul sa dea proba scrisa pe nota! Probabil ca e singura materie teoretica, impreuna cu latina, pe care nimeni nu are optiunea sa o aleaga la bac la niciun profil si nicio specializare. Oare de ce?! Doar studiaza si vocabular, gramatica in context functional la toate nivelurile in cursul scolarizarii, writing -eseuri, scriere functionala… Nu e doar comunicare la nivel elementar.

    3. Macar copiati structura bacalaureatului din tarile UE ! Sau a Bacalaureatului International. Lasati elevilor mai multa libertate de alegere si vor fi mai motivati!

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Bacalaureatul_Interna%C8%9Bional

  3. Daca sînt la profil tehnic mai trb să dau aceste competențe? Eu am treabă cu Vali pe camp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Baremele și subiectele de la Geografie, Filosofie, Logică, Economie, Psihologie și Sociologie, Bac 2021, au fost publicate de Ministerul Educației. Descarcă din articol baremele

Baremele și subiectele de la Geografie, Filosofie, Logică, Economie, Psihologie și Sociologie au fost publicate la ora 15:00, de Ministerul Educației, pe site-ul subiecte.edu.ro. Pentru probele de la Geografie, Filosofie, Logică, Economie,…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu vorbește despre evaluări standardizate și digitalizate, în câte un județ, la BAC și Evaluare Națională 2022: Nu va fi presiune pusă pe evaluatori, pentru că nu vor mai avea un loc fix și un interval orar fix în care să fie obligați să corecteze

„La nivelul unui județ să avem o evaluare informatizată, digitalizată, standardizată până la un anumit nivel pentru Bacalaureat, și într-un alt județ pentru Evaluarea Națională. Asta va presupune scanarea lucrărilor…
Vezi articolul