Belgia reintroduce restricții dure, apropiate de cele din primăvară. Școlile vor fi redeschise treptat după actuala vacanță

Foto: © Mariavonotna - Dreamstime.com

Premierul belgian Alexander De Croo a anunțat, vineri, o serie de restricții severe la nivelul întregii țări, din cauza creșterii alarmante a numărului de cazuri de Covid-19. În această țară, măsurile afectează și școala, care ar urma, însă, să își reia activitatea treptat înainte de sfârșitul perioadei stabilite pentru restul interdicțiilor, potrivit The Brussels Times.

Restricțiile generale urmează să fie aplicate până în data de 13 decembrie și să fie evaluate intermediar pe 1 decembrie. Școlile, aflate acum într-o scurtă vacanță, urmează să își reia activitatea mai repede, diferențiat pentru elevii cu vârste mici și cei mari.

Mai precis, în cazul școlilor:

Pe de altă parte, interdicțiile anunțate de premier pentru a ameliora “starea de urgență sanitară” în care se află urmează să dureze de duminică seară până la mijlocul lunii decembrie.

Acestea includ:

Foto: © MariavonotnaDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version