Klaus Iohannis, despre decizia închiderii școlilor în pandemie: Autoritatea centrală trebuie să își rafineze catalogul de măsuri, pentru ca autoritatea locală să fie bine ghidată în luarea măsurilor / Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară

Foto: Presidency.ro

Sistemul actual prin care se ia decizia închiderii și deschiderii școlilor, în contextul pandemiei, va continua, dar autoritatea centrală “trebuie să își rafineze catalogul de măsuri”, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Întrebat de G4Media.ro dacă sistemul falimentar de decizie pusă în mâna autorităților locale va fi menținut la parametri de acum, liderul de la Cotroceni a precizat că “răspunderea trebuie să fie și la autoritatea locală, nu numai la cea centrală”.

“Da, vom continua, fiindcă răspunderea trebuie să fie și la autoritatea locală, nu numai la cea centrală. Autoritatea centrală, însă, trebuie să își rafineze catalogul de măsuri, să-l clarifice, pentru ca autoritatea locală să fie bine ghidată în luarea măsurilor celor mai bune”, a declarat Iohannis.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă la care Iohannis a anunțat că vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară, a anunțat Klaus Iohannis într-o conferință de presă de la Cotroceni. Președintele a convocat azi o întrunire de lucru cu experți vaccinologi.

Cele mai importante declarații ale Președintelui Iohannis:

Exit mobile version