Modificările la definitivat, gradele didactice și titularizare, aprobate prin Ordonanță de Urgență, aseară, de Guvern

FOTO: gov.ro

Guvernul anunță că a aprobat în ședința de ieri, 23 aprilie, Ordonanța de Urgență privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ. Este vorba despre actul normativ care produce mai multe modificări la examenul național de definitivare în învățământ, pentru obținerea gradelor didactice și pentru procedura de titularizare, și despre care Edupedu.ro a scris încă de ieri.

Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și modifică o serie de articole din Legea Educației Naționale, iar valabilitatea modificărilor este limitată.

Modificările pentru învățământul preuniversitar încep cu examenul național de definitivare în învățământ, unde în etapa eliminatorie a evaluării, numărul de inspecții a fost redus de la două la „cel puțin una”:

Se modifică și obținerea gradelor didactice prin scăderea de la 3 la 2 inspecții și prin susținerea lucrării online:

Transferul consimțit între unități se suspendă pentru cadrele titulare aflate în restrângere de activitate:

Titularizarea este și ea cuprinsă în proiectul de OUG. Se modifică faptul că proba practică este notată cu Admis sau Respins, deci este eliminatorie:

a) probă practică sau inspecție specială, evaluată prin acordarea de calificative “Admis/Respins”;

b) probă scrisă cu aplicarea art. 89 din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare privind angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Ordonanța mai prevede că toate acreditările de institutții de educație care expiră în această perioadă se prelungesc până cel târziu în septembrie anul viitor:

Descarcă proiectul de OUG, în forma în care a intrat în ședința de Guvern. Este posibil ca documentul să sufere modificări. Forma finală va fi publicată în Monitorul Oficial.

FOTO: gov.ro

Exit mobile version