BREAKING Parlamentul a votat scăderea numărului de ore la școală și liceu. Elevii din învățământul primar – 20 de ore/săptămână, elevii de gimnaziu – 25 de ore săptămânal

83.029 de vizualizări
Senatul României, în calitate de cameră decizională, a votat luni un proiect al parlamentarului PSD Liviu Pop prin care este stabilit numărul de ore pentru cele trei cicluri din învățământul preuniversitar. Proiectul de lege votat astăzi prevede “în medie” 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu. De precizat că proiectul lui Pop nu stabilește un număr maxim de ore, așa cum prevedea Legea 1 din 2011, ci o “medie”, lăsând loc unei largi interpretări.
  • Legea educației nr.1/2011 prevedea de la bun început 20 de ore pentru ciclul primar, 25 pentru gimnaziu și 30 pentru liceu. La un an și jumătate de la adoptarea acelei legi, Ecaterina Andronescu a modificat-o printr-un OUG, trecând din lege în pixul ministrului decizia privitoare la numărul orelor. După alți 6 ani în care numărul de ore a căpătat proporții, Parlamentul actual a repus articolul desființat de Andronescu pe locul inițial.
  • Legea votată ieri a fost respinsă în ianuarie 2019 de la promulgare de președintele Klaus Iohannis, care a avertizat atunci că aplicarea ei ar aduce “un val de concedieri în sistemul de învățământ”. Detalii aici 
  • Acum, președintele este obligat să promulge proiectul de lege

Concret, proiectul votat luni care modifică Legea 1/2011 a Educației arată că numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este:

  • în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi),
  • în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi)
  • în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi).

Practic, Liviu Pop a facut ca Legea Educației să revină la forma inițială promovată de Daniel Funeriu, înainte să o schimbe Ecaterina Andronescu.

De precizat ca în legea trecută ieri de Parlament se prevede “în medie” 20 de ore, și nu “maximum”, cum era în 2011 în lege. Proiectul votat de Senat e acum trimis la promulgare la președintele Iohannis.

Proiectul de lege votat luni, 21 octombrie 2019, de Senat, la vot final:
Proiectul de lege votat luni, 21 octombrie, de Parlament / Foto: Facebook Liviu Pop

Într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook, Liviu Pop anunța ieri că “propunerea legislativă pentru modificarea art.66 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 a trecut astăzi în plenul Senatului cu unanimitate de voturi, 94 dintre senatori fiind prezenți. În calitate de inițiator, doresc să mulțumesc colegilor senatori pentru voturile date! Este extrem de important să ne gândim la viitorul copiilor noștri și să luăm măsurile necesare pentru ei!

Cum arăta până acum aliniatul 1 al articolului 66 din Legea educației:

“Articolul 66
(1) Numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire este stabilit prin planurile-cadru de învățământ și se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate.”

Compară cu varianta inițială a Legii nr. 1/2011, așa cum apare ea în forma inițiatorului, forma depusă de Guvern (premier Emil Boc, ministrul educației Daniel Funeriu):

Singurele modificări aduse de Liviu Pop, 8 ani mai târziu, sunt că în loc de ”maximum 20 de ore pe săptămână” a trecut ”în medie 20 de ore pe săptămână”.

Câte ore fac în prezent elevii, la școală

În prezent, planurile-cadru pentru învățământul primar prevăd următorul număr minim-maxim de ore

Clasa pregătitoare:

Numărul minim de ore pe săptămână: 19 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 20 (maxim 1 oră opțională)

Clasa I:

Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 2l (maxim 1 oră opțională)

Clasa a II-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)

Clasa a III-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)

Clasa a IV-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 21 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 22 (maxim 1 oră opțională)

Vezi aici planurile-cadru integrale din învățământul primar, în vigoare în prezent

În gimnaziu, planurile-cadru în vigoare din 2016 prevăd următorul număr minim-maxim de ore
Clasa a V-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 26
Numărul maxim de ore pe săptămână: 28

Clasa a VI-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 28
Numărul maxim de ore pe săptămână: 30

Clasa a VII-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 31
Numărul maxim de ore pe săptămână: 33

Clasa a VIII-a:

Numărul minim de ore pe săptămână: 31
Numărul maxim de ore pe săptămână: 34

Descarcă de aici Planul-cadru pentru gimnaziu, în vigoare în prezent

Actuala formă a Legii Educației nu prevede un număr precis de ore, ci arată că ”numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire este stabilit prin planurile-cadru de învățământ și se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale”.

Proiectul introduce și obligația ca unităţile de învăţământ preuniversitar să înscrie copiii care nu deţin un cod numeric personal.

Context: Povestea modificării articolului 66, alin 1, din Legea Educației, cel care prevede scăderea numărului de ore pentru elevi, a fost spusă de fostul ministru Liviu Marian Pop în felul său. Acesta a fost inițiator al proiectului de lege contestat acum de Președintele Iohannis și retrimis Legislativului, iar într-o declarație recenta pentru Realitatea TV, senatorul a declarat că s-a inspirat în stabilirea numărului de ore din cele trei modele de sistem de învățământ: finlandez, Coreea de Sud și Singapore. Respectivul articol este de fapt preluat integral din textul inițial al Legii nr 1 din 2011.

Declarația fostului ministru al Educației, Liviu Marian Pop, este următoarea, potrivit sursei citate: ”Eu îi invit pe cei care contestă acest proiect de lege să ia Legea educației din Finlanda, din Coreea de Sud și din Japonia. Cele trei modele de sistem de învățământ, finlandez, Coreea de Sud și Japonia, știm cu totii că…. Singapore, pardon, nu Japonia. Modelul finlandez este foarte simplu. Copilul stă în școală între 6 și 8 ore și nu mai are temă pentru acasă și nu face nimic profesorul, și nici elevul, după ora 16:00 sau după ora 17:00″.

Foto: Facebook / Liviu Pop

Citește și:

 

 


1 comment
  1. o masura f buna. programul copiilor era extrem de incarcat. in special la clasele 5-8. trebuie tinut cont de varsta lor si de faptul ca aloca si timp efectuarii temelor. toti parintii sunt de acord cu aceasta masura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Gabriel Bădescu: Este populară ideea de a diferenția cât mai rapid elevii pe trasee educaționale, unii cu matematica, alții cu poezia. Din PISA, știm că măsura aceasta nu crește performanța, în schimb, tinde să scadă echitatea și mai mult

„Este populară o idee în discursul public la noi, aceea de a diferenția cât mai rapid elevii pe trasee educaționale, unii cu matematica, alții cu poezia, de la nivel cât…
Vezi articolul

UPDATE Ligia Deca susține că face tot posibilul pentru a evita situațiile ca cea de la Sectorul 3, în care sute de părinți au stat la coadă, ca să-și înscrie copiii / Inspectoratul Școlar din subordinea sa susține că înscrierile în format fizic și numărul de locuri au fost stabilite unilateral de Primărie

Ministra Educației Ligia Deca a spus că “sunt de evitat situațiile” cum a fost cea din Sectorul 3 în care sute de părinți au stat la coadă noaptea pentru a-și…
Vezi articolul

Premierul Ciucă cere investigarea atacului informatic asupra site-ului G4Media, după ce jurnaliștii au scris că Parchetul General investighează procedura de repartizare aleatorie a dosarului în care premierul a obținut anularea sesizărilor din teza sa de doctorat / ”Orice atac la adresa presei vizează valorile de bază ale societății noastre”, spune premierul

Premierul Nicolae Ciucă a cerut joi  investigarea atacului informatic lansat încă de miercuri seară asupra site-ului G4Media, potrivit unui comunicat al guvernului. “Guvernul ia toate măsurile necesare de a proteja…
Vezi articolul