“Burse pentru elevii de 7 şi 8, soluţia Buzăului pentru educaţie” – proiect de campanie lansat de PSD: Dacă până acum au fost premiaţi elevii care fac excelenţă, purtând şi riscul de a deveni fideli ţărilor de adopţie, primarul municipiului Buzău aduce în atenţie elevul de nivel mediu

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Un material electoral editat de echipa de campanie a PSD Buzău anunţă că, de anul viitor, în municipiul reşedinţă de judeţ ar putea primi burse de studiu şi elevii cu note de 7 şi 8, în cadrul unui proiect intitulat „Burse pentru elevii de 7 şi 8, soluţia Buzăului pentru educaţie”, transmite News.ro.

„Degeaba dai o bursă unui elev de 10 când 70-80% sunt mediocri sau submediocri”, afirmă primarul municipiului reşedinţă de judeţ. „Dacă până acum an de an au fost premiaţi elevii care fac excelenţă în învăţământ, mulţi dintre aceştia alegând la final de carieră educaţională să studieze în străinătate, purtând şi riscul de a deveni fideli ţărilor de adopţie, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma aduce în atenţie elevul de nivel mediu pentru care vor fi alocate burse astfel încât şi acesta să studieze, iar familia să-şi permită sa îl păstreze în şcoală, pentru ca în cele din urmă să acceadă către vârful ierarhiei. Ȋn bugetul din 2021 al Primăriei Municipiului Buzău vor fi cuprinse sumele necesare pentru ca elevii din oraş să primească bursele care fac pionierat în ţară”, se arată în articolul electoral al PSD Buzău.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Exit mobile version