Calendarul de înscriere în clasa pregătitoare și grădiniță 2020, precum și cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate

SURSA: gov.ro

“Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, înscrierea la grădiniță, calendarul privind mobilitatea cadrelor didactice vor fi decalate și anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor”, a anunțat ministrul Educației. Anisie a declarat că “data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de Coronavirus, precum și de măsurile comunicate de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență”.

În cadrul unei declarații de presă organizate alături de secretarii de stat pe universitar și preuniversitar, precum și de președintele Consiliului Național al Rectorilor, Monica Anisie a anunțat că, “în funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și ale examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie“.

Programa de examen pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea“, a hotărât Ministerul Educației.

Monica Anisie a anunțat că a “anulat simulările examenelor naționale, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, dar și olimpiadele și concursurile naționale“, precum și sesiunea specială a Bacalaureatului pentru olimpici.

Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum 2 note, la care se adaugă nota din teză acolo unde este cazul. Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la 11 martie 2020 [data la care toate școlile au fost închise, pentru a limita răspândirea epidemiei COVID-19 – N.Red.]”, a declarat ministrul.

Declarațiile vin la aproape o lună de la închiderea tuturor școlilor și a grădinițelor, pentru limitarea pandemiei COVID-19.

VIDEO Declarațiile ministrului Educației, cu privire la structura anului școlar:
Cele mai importante declarații făcute de ministrul Educației, Monica Anisie, cu privire la școala în contextul pandemiei COVID-19:
Citește și:

 

 

Exit mobile version