Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat la Prima News că a fost definitivat calendarul olimpiadelor și concursurilor școlare. Potrivit lui, acesta va fi publicat astăzi, 28 ianuarie, sau mâine.
„Sunt pe ultimii metri lista olimpiadelor și concursurilor școlare, precum și calendarele desfășurării acestora și documentația este gata. O publicăm chiar astăzi, dacă nu mâine, cel târziu, pentru că avem deja clarificate lucrurile acestea”, a subliniat Sorin Ion.
Amintim că MEC ar fi trebuit să publice regulamentele și calendarul olimpiadelor până pe 25 decembrie 2025, încălcând astfel propria legislație. La mai bine de la o lună, documentele nu au fost publicate, deși etapele locale ale olimpiadelor sunt deja în desfășurare în unele județe.
- Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) a retras de pe site datele privind organizarea etapei locale a Olimpiadei Național de Matematică 2026 la patru zile după ce Edupedu.ro a remarcat că acestea au fost publicate înainte ca MEC să publice calendarul oficial.
Pe 23 ianuarie, reprezentanții ministerului au declarat, la solicitarea presei, că ordinul care aprobă listele competițiilor școlare este în lucru și că nu poate fi avansat un termen estimativ.
Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. În anii anteriori calendarul competițiilor școlare a fost publicat abia în ianuarie, uneori cu întârzieri semnificative și cu modificări ulterioare prin erate.
Publicarea cu întârziere a calendarului competițiilor școlare a generat nemulțumiri în rândul profesorilor, elevilor și părinților în ultimii ani, mai ales în contextul în care ordinul din noiembrie 2025 schimbă reguli esențiale de calificare și evaluare.
În anul școlar 2024–2025, calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare au fost publicate de Ministerul Educației pe 16 ianuarie. În anul școlar 2023–2024, acestea au fost publicate pe 29 ianuarie 2024, iar unele date au suferit modificări prin erate ale ministerului. Pentru anul școlar 2022–2023, calendarele au fost publicate pe 20 ianuarie 2023. În anul școlar 2021–2022, listele olimpiadelor școlare au fost publicate inițial pe 29 decembrie 2021 și au fost actualizate pe 27 ianuarie 2022, iar calendarul acestora a fost publicat aproape o lună mai târziu, pe 21 februarie.
