Campusul școlar din Zimnicea, început în 2007 de Tel Drum și finalizat în 2019, o investiție de miliarde prin care plouă și ale cărei uși se desprind – investigație Liber In Teleorman

Foto: LiberInTeleroman ro

Un campus școlar aflat la periferia orașului Zimnicea, la care constructorii au muncit, cu intermitențe, din 2007 până în 2019 , a înghițit miliarde de lei, pentru ca după inaugurare elevii să avertizeze că ușile deja se desprind din pereți și ploaia ajunge în săli, scriu jurnaliștii de la publicația Liber în Teleorman.

În investigația jurnaliștilor se arată că primul constructor al campusului a fost Tel Drum – companie despre care procurorii DNA susțin că ar fi controlată de Liviu Dragnea – care a avut de încasat prin contract peste 25.000.000 lei. Al doilea constructor a fost TERANOVA BUSINESS & CONSULTING SRL, o companie cu sediul în București care a început să aibă profit abia din anul în care a semnat contractul cu orașul Zimnicea. Și, chiar dacă, în primă fază, proiectul avea prevăzut un teren de sport, iată că acesta n-a fost inclus în a doua fază a proiectului și acum, tot din bani publici, la Zimnicea se achiziționează o platformă de beton pentru terenul de fotbal, în valoare de 16.000 de euro!

 

Foto: LiberInTeleorman.ro

 

Exit mobile version