Carantinarea elevilor și copiilor de grădiniță pentru 5-10 zile, prevăzută în premieră de noul ordin comun cu regulile pentru școli

Foto: © Nataliia Maksymenko | Dreamstime.com

Carantinarea este decisă automat, prin efectul ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, pentru elevii pe care școala și mai apoi DSP i-au identificat că au interacționat în mod frecvent cu cei depistați pozitiv cu SARS-CoV-2, fără să mai fie o decizie a DSP specială care să decidă carantina persoanelor sau o altă măsură. În edițiile anterioare ale ordinelor comune de miniștri nu exista această carantinare decisă direct de actul normativ, ci măsura era la dispoziția DSP.

Carantinarea este decisă pentru o perioadă de 5 zile în cazul elevilor vaccinați sau care au trecut prin boală și pentru 10 zile pentru cei nevaccinați.

Ce prevede actul normativ publicat în Monitorul Oficial vineri seara:

„Articolul 6:

(5) Preșcolarii/Elevii cu care cazul/cazurile confirmat(e) din rândul acestora au interacționat în mod frecvent, identificați potrivit alin. (6), vor fi carantinați astfel:

a) timp de 10 zile, cei care nu sunt vaccinați împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare sau nu au fost confirmați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile;

b) timp de 5 zile, în cazul celor vaccinați cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau al celor care au fost confirmați pozitiv
în ultimele 180 de zile.

(6) Personalul medical din cadrul unităților de învățământ/Personalul desemnat din unitatea de învățământ preuniversitar/conexă va întocmi lista preșcolarilor/elevilor cu care cazul/cazurile confirmat(e) din rândul preșcolarilor, elevilor au interacționat în mod frecvent, listă pe care o va comunica DSP/DSPMB. Ulterior, DSP/DSPMB și conducerea unității de
învățământ vor decide împreună măsurile care se impun”.

Elevii și preșcolarii carantinați fac în continuare școală online, mai arată ordinul:

„Preșcolarii/Elevii carantinați și cei din grupele/clasele sau unitățile de învățământ preuniversitar/conexe care au cursurile suspendate cu prezență fizică continuă procesul de învățământ în sistem online”, potrivit articolului 6, alineatul 8.

Ce înseamnă carantina

Termenul este definit de Legea nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.

Carantina persoanelor – „măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen de alte persoane, în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau la locația declarată de către persoana carantinată, stabilită prin decizie individuală motivată a direcției de sănătate publică, care va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege”.

Cine nu respectă carantina este dus într-un spațiu special desemnat de autorități, care poate fi o „locație care îndeplinește condițiile minime de cazare”, iar cheltuielile cu această perioadă sunt apoi recuperate de la persoana care a încălcat această măsură.

Legea prevede că „persoanele care nu respectă măsura de carantină la domiciliu sau la locația declarată au obligația de a suporta cheltuielile carantinării în spațiul special desemnat de autorități. Cheltuielile ocazionate cu carantinarea acestora se suportă de către Ministerul Sănătății din bugetul aprobat cu această destinație și se recuperează de la persoanele în cauză”.

Foto: © Nataliia Maksymenko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version