Casa Albă cere Marii Britanii să nu interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani / Londra răspunde că va lua măsuri împotriva platformelor de tehnologie în pofida intervenției SUA

Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.com

Administrația Trump a îndemnat oficial guvernul britanic să nu interzică rețelele sociale pentru copiii cu vârste de sub 16 ani, susținând că o astfel de măsură ar afecta „disproporționat” companiile americane de tehnologie, potrivit The Guardian. La scurt timp, guvernul de la Londra a răspuns că această intervenție nu va împiedica Marea Britanie să ia măsuri împotriva platformelor de tehnologie, după cum a relatat aceeași publicație.  

Publicația arată că, inițial, Casa Albă a depus un punct de vedere în acest sens în cadrul consultărilor naționale organizate de guvernul Keir Starmer pe parcursul primăverii, cu privire la măsurile ce ar trebui adoptate pentru siguranța online. Ulterior, notificarea a fost publicată de Ambasada SUA la Londra, în care partea Americană spune că nu are obiecții față de diverse măsuri, dar își exprimă îngrijorarea față de o serie largă de potențiale restricții aplicate platformelor de tehnologie. 

SUA susțin, totodată, că o interdicție pentru vârstele de 13-16 ani nu ar putea să funcționeze cu instrumentele tehnologice actuale.

Însă autoritățile britanice, citate de The Guardian, nu s-au declarat impresionate de poziția Casei Albe. 

După intervenția americană, The Guardian a citat-o pe Liz Kendall, secretarul pentru Tehnologie în cadrul guvernului britanic, potrivit căreia ea nu este deloc îngrijorată de intervenția americană în dezbatere. Potrivit acesteia, sunt binevenite toate punctele de vedere, dar prioritatea ei o reprezintă „tinerii britanici”. Iar ea a dezmințit că ar exista tensiuni între dorința UK de a atrage investiții din partea companiilor AI din SUA și implementarea unor reguli ce afectează marile companii americane de tehnologie. 

Iar un purtător de cuvânt al guvernului este citat spunând că executivul de la Londra va „acționa mereu în interesul național al Regatului Unit, lucru valabil și în ceea ce privește protejarea tinerilor”.

Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version