Arheolog și scriitor tradus la prestigioasa editură Flammarion din Paris, Cătălin Pavel a vorbit în cadrul unei emisiuni la TVR Cultural despre zorii literaturii pentru copii și despre evoluția acestei arte. „Surpriza este ultima valoare care poate fi delestată, ultima la care se poate renunța în literatura pentru copii. Încă din antichitate se înțelegea lucrul ăsta”, a declarat Pavel, făcând trimitere la pedagogul roman Quintilian care în secolul I al erei noastre transmitea că „esențial este ca acești copii să nu ajungă să fie dezgustați de ceea ce încerci să-i înveți”, adică „să nu se plictisească”.
Invitat de ziua internațională a cărții pentru copii, alături de alți scriitori, ilustratori și editori, în emisiunea „Intrare liberă” moderată de Nadine Vlădescu la TVR Cultural, Cătălin Pavel a amintit de prima carte ilustrată pentru copii: «Lumea în imagini» de Jan Comenius. „Apariția acestei cărți este o revoluție în gândirea pedagogică a umanității […]. Până și astăzi simțim această tensiune dintre rolul didactic-educativ al cărții, pe de-o parte, și rolul evazionist – escapist al literaturii pentru copii și ludicul, pe de alta. Ludicul este esențial și este, în sine, o formă de subversivitate care, cultivată la toate vârstele, garantează că o societate nu se poate îndrepta spre extremism. Dacă ai cărți bune pentru copii, asta creează generații de copii și apoi adulți cu gândire critică, cu umor, care nu vor fi la fel de ușor manipulabili”, a afirmat arheologul.
Îndrumător de doctorat la Universitatea „Ovidius” din Constanța și coordonator al săpăturilor arheologice ale universității la Histria, cu studii doctorale și postdoctorale la Universitatea Oxford, Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul de Cercetări Arheologice „W. F. Albright” din Ierusalim, Universitatea Hamburg și Colegiul Noua Europă din București, autor de romane pentru copii și adulți, dar și de lucrări de specialitate legate de arheologie, Cătălin Pavel a subliniat în intervenția sa la TVR Cultural că „literatura pentru copii îți cere un control extraordinar al limbii, de aceea e greu să scrii literatură pentru copii prea timpuriu în cariera ta”.
„Dacă nu ai talentul, nu te ocupa de literatură pentru copii! Nu face nici manuale școlare! Pentru că acești copii nu trebuie moralizați. Ei trebuie, în primul rând, făcuți fericiți, trebuie în primul rând făcuți sensibili la frumusețea limbii și a vieții din jurul lor”, a avertizat scriitorul.
Cele mai importante declarații făcute de Cătălin Pavel, arheolog, scriitor și conferențiar la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în emisiunea „Intrare liberă” moderată de Nadine Vlădescu:
- Literatura pentru copii trebuie să fie o sursă de bucurie și pentru adulți. Este o idee centrală a lui C.S.Lewis, care spunea că dacă o poveste pentru copii nu poate fi citită cu plăcere de către adulți, atunci n-are cum să fie o poveste bună nici pentru copii. Noi, adulții, suntem de fapt într-o continuitate perfectă cu copiii. Nu suntem în sertare separate, în departamente cu reguli, standarde intelectuale și cognitive speciale.
- În timpul comunismului, literatura pentru copii era o literatură de traduceri, dacă nu luăm în calcul producția tezistă. Ceea ce înseamnă că traducătorii făceau adesea munca asta de localizare, de filtrare, chiar dacă nu o puteau realiza cu creativitatea unui scriitor. Sunt traduceri ca cele ale Fridei Papadache din «Tom Sawyer», din «Alice în Țara minunilor» sau traduceri ca ale lui Zoe Dumitrescu-Bușulenga din «Winnie the Pooh» și ale lui Haralambie Grămescu care traduce integral cele «1001 de nopți». Eu sunt întru totul pentru o literatură scrisă în limba locului, dar e important să vedem că evoluția literaturii pentru copii la noi a fost și condiționată istoric și nu este vorba despre o inapetență sau o incompetență a scriitorilor români din comunism.
- Evident că nu trebuie ocolite temele serioase, dureroase în literatura pentru copii, dar autorii nici nu trebuie să se oprească și să gândească: «aici e timpul de nițică moarte. Hai să băgăm niște traumă!» Asta e o rețetă pentru eșec, încercarea pedagogică de a arăta copilului cu orice preț că, să nu uităm, viața poate fi tragică. Traumele din literatură trebuie, în primul rând, judecate estetic: ori textul este bine scris, ori este literatură proastă și atunci nu are ce căuta pe masa copilului. Noi știm că trauma poate fi delicioasă la citit, de aia citim și chestii care ne întristează. Dar ele ne întristează și simultan ne îmbogățesc sau ne ajută să supraviețuim, dacă sunt bine scrise. La fel și în literatura pentru copii: n-ai decât să introduci oricâte traume vrei, atâta timp cât ai talentul care poate sprijini acest efort de educare. Dacă nu ai talentul, nu te ocupa de literatură pentru copii! Nu face nici manuale școlare! Pentru că acești copii nu trebuie moralizați. Ei trebuie, în primul rând, făcuți fericiți, trebuie în primul rând făcuți sensibili la frumusețea limbii și a vieții din jurul lor.
- Literatura pentru copii îți cere un control extraordinar al limbii, de aceea e greu să scrii literatură pentru copii prea timpuriu în cariera ta. Dacă vă uitați la marii scriitori români pentru copii și adolescenți de dinainte de comunism – Grigore Băjenaru, Mircea Sântimbreanu, Alexandru Mitru – ei aveau un control excepțional al limbii, aveau o limbă și cu economie și cu plasticitate. Or, la asta nu poți ajunge prea devreme. Literatura pentru copii nu este locul unde te duci dacă nu ai suficient talent să scrii pentru adulți. Ci mai degrabă invers.
- O carte care a însemnat „altceva” în literatura română din comunism este a lui Iordan Chimet și se numește «Antologia inocenței». O carte-obiect care pune laolaltă pagini de literatură română și universală pentru copii și ilustrații artistice, creând o enciclopedie a frumuseții lumii. Asta arată că literatura pentru copii se deschide către cultură în general, chiar dacă nu în mod explicit și didactic. Literatura pentru copii nu este imună la ideea de intertextualitate mare, cu mitologiile, cu clasicii lumii. Sigur, fără note de subsol și bibliografie. Chiar dacă povestea pleacă de la ceva foarte mic și foarte localizat. Chiar dacă e o gărgăriță din Satu Mare, ea poate spune istoria întregii lumi, dacă știi s-o spui pe limba copilului… Numai personalul și individualul sunt cu adevărat universale.
- În literatura mare, apărem toți cu umbre, cu cearcăne, nu există eroi puri. Și în literatura pentru copii, nuanțele sunt esențiale. Pentru copii, trebuie simplificate doar anumite găselnițe stilistice care nu-și au rostul, dar pe planul umanității personajelor nu e nevoie să simplificăm. Cred că e important totuși ca autorii de literatură pentru copii, într-o mai mare măsură decât cei de literatură pentru adulți, să scrie din perspectiva unui ideal moral și a unui optimism umanist. Chiar dacă nu recomand sub nicio formă ca literatura pentru copii să devină o predică, nici vorbă de asta. Totuși, acolo unde adulții pot gusta anumite perversiuni stilistice, să le zicem, sau de intrigă, în numele calității lor estetice, în cazul literaturii pentru copii e bine să nu exagerăm. Acolo zic eu că trebuie plecat de la un ideal uman generos, al binelui – nu-mi e rușine să o spun -, fără să cosmetizăm aiurea realitatea. Să îi ajutăm să plece de la această platformă de la care ei, din păcate, vor avea destul timp să se abată de-a lungul vieții, pentru că vor încasa destule lovituri.
- Dar într-o carte pentru copii mult mai importantă decât lecțiile morale este surpriza. Mai mult decât orice, copilul trebuie surprins. Iar pentru a obține această surpriză care are, de fapt, o metavaloare morală și intelectuală, tu, autorul, poți să te abați de la morală, de la logică, pentru că mai presus de orice este ca acel copil să fie sedus, să citească până la sfârșit, să trepideze, să fie angajat, să genereze propriile decoruri, să genereze vocile personajelor. Ca să ating acest scop am voie să mă abat, în carte, de la valorile declarate ale societății. Nu în mod criminal, evident!, dar surpriza este ultima valoare care poate fi delestată, ultima la care se poate renunța în literatura pentru copii. Încă din antichitate se înțelegea lucrul ăsta, cei care se ocupau și de pedagogie în secolul I al erei noastre subliniază în tratatele lor acest lucru. Quintilian zice că esențial este ca acești copii să nu ajungă să fie dezgustați de ceea ce încerci să-i înveți. Simplu: să nu se plictisească. Deci obligația noastră este în primul rând să-l aducem pe copil de partea noastră, să-l convingem că în acel univers colorat merită trăit. Nu că este un bun univers cetățenesc sau un bun univers național. Dacă putem face și asta, atunci cu atât mai bine, dar numai în plan secundar. Știm toți că părinții trebuie în primul rând să-și iubească copiii, mai mult decât orice. Ei bine, tot așa și autorul trebuie să fie solidar cu copilul, chiar și împotriva părinților copilului. Tu, cititorul, trebuie să constați că autorul îi critică pe părinții tăi, dacă e nevoie de această critică pentru ca tu, copilul-cititor, să simți că autorul îți înțelege chinurile. Deci trebuie să-i oferim copilului solidaritate și entertainment, distracție. Să nu ne temem că o asemenea lectură încurajează copilul să se răzvrătească sau să dea foc la casă, nu, doar îl ajută să fie a doua zi mai luminos și mai fericit cu părinții lui, asta e tot.
- Prima carte ilustrată pentru copii a apărut acum 3-400 de ani și a fost concepută de Jan Comenius, se cheamă «Lumea în imagini». Apariția acestei cărți este o revoluție în gândirea pedagogică a umanității, pentru a educa băieței și fetițe să gândească logic, sistematic, învățând și limba latină și limba vernaculară – germană, franceză -, ilustrată pe fiecare pagină cu scene din viața de zi cu zi, foarte solemne, ce-i drept. Ăsta a fost începutul și până și astăzi simțim această tensiune dintre rolul didactic-educativ al cărții, pe de-o parte, și rolul evazionist – escapist al literaturii pentru copii și ludicul, pe de alta. Ludicul este esențial și este, în sine, o formă de subversivitate care, cultivată la toate vârstele, garantează că o societate nu se poate îndrepta spre extremism. Dacă ai cărți bune pentru copii, asta creează generații de copii și apoi adulți cu gândire critică, cu umor, care nu vor fi la fel de ușor manipulabili.
- O carte memorabilă este o carte în care se poate locui. Poți trăi într-o carte – în siguranță, în confort și în bucurie. Îmi amintesc acum cărți ale scriitorilor care se ocupau în același timp de diferite domenii ale arheologiei: Francis Carsac și Ivan Efremov care au scris «Robinsonii cosmosului» și «Nebuloasa din Andromeda».
Cine este Cătălin Pavel
Arheolog și scriitor, Cătălin Pavel este conferențiar universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța. A urmat studii doctorale și postdoctorale la Universitatea Oxford, Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul de Cercetări Arheologice „W. F. Albright” din Ierusalim, Universitatea Hamburg și Colegiul Noua Europă din București. La Universitatea „Ovidius” din Constanța este îndrumător de doctorat și coordonează săpăturile arheologice ale universității la Histria.
Este autorul multor romane, volume de poezie și de proză scurtă, inclusiv pentru copii, dar și al unor lucrări de specialitate legate de arheologie – cele mai cunoscute fiind „Arheologia iubirii: De la Neanderthal la Taj Mahal” (2019), „Animalele care ne fac oameni: Blană, cozi și pene în arheologie (2021), „Elefantul lui Carol cel Mare. Un anti-manual de istorie” (2025), „Marea cu ferestre” (2025), „Ce ne-a rănit cel mai mult a fost gingășia” (2025).
Volumul „Animalele care ne fac oameni: Blană, cozi și pene în arheologie” a fost tradus în limba franceză la prestigioasa editură Flammarion, cu titlul „𝐿𝑒𝑠 𝑎𝑛𝑖𝑚𝑎𝑢𝑥 𝑒𝑡 𝑛𝑜𝑢𝑠. 𝑈𝑛𝑒 𝑒𝑛𝑞𝑢𝑒̂𝑡𝑒 𝑎𝑟𝑐ℎ𝑒́𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑞𝑢𝑒”, în traducerea Floricăi Courriol și a lui Jean-Louis Courriol, după cum au anunțat autorul și editura Humanitas.
Pasionat povestitor și comunicator al științei pe înțelesul tuturor, Pavel a fost invitatul vicepreședintelui Academiei Române, Marius Andruh (astăzi președinte al forului academic), în conferințele „Ora de știință” organizate la Academie.