“Cea mai mare lecție” de comunicare: Program pentru profesori și elevi pentru a-i ajuta să facă diferența între fapte și opinii, în media, cu materiale practice pentru școala primară, gimnaziu și liceu

Foto: captură - Qie.ro

Un set de materiale destinate profesorilor, dar și elevilor de școală primară, gimnaziu și liceu, care să îi ajute să discearnă între fapte și opinii în media, pot fi descărcate de pe site-ul unui program dedicat acestei tematici, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent și UNICEF. Cele două organizații desfășoară programul în perioada 14-27 noiembrie, ca parte a unei inițiative globale, “World’s Largest Lesson”.

În cadrul proiectului „Cea mai mare lecție din România: Cum deosebim faptele de opinii în mass-media”, profesorii interesați se pot înscrie, până pe 25 noiembrie, pe platforma evenimentului, de unde pot descărca materialele menționate, împărțite pe cicluri de învățământ, și pentru a participa, astfel, împreună cu elevii la inițiativa internațională, potrivit unui comunicat de presă.

Acțiunea pleacă de la premisa că “ultimul an, profund impactat de războiul din Ucraina și de pandemia de COVID-19, a fost caracterizat de instabilitatea informațiilor, iar teoriile conspirației și mesajele de propagandă au împânzit internetul. Pe rețelele sociale, informațiile – false sau nu, dar cu un impact emoțional puternic, au circulat cu viteză de pe o platformă pe alta, ajungând fără context sau filtru la tineri și copii, iar opiniile prezentate ca fapte, falșii experți sau dovezile manipulate au făcut și mai dificilă identificarea informațiilor de încredere”.

Ce spun organizatorii despre scopul proiectului:

De pe site-ul programului pot fi descărcate  sau accesate scenarii de activități cu elevii, prezentări teoretice, activități interactive online, iar pentru clasele primare – fișe de colorat.

Exit mobile version