Cei 1.300 de elevi de la Școala 75 din București, care au intrat în online după două zile de cursuri din cauza infectării unei îngrijitoare, vor reveni fizic la școală vineri. Inspectoratul Școlar: Au fost „delegate atribuțiile a două îngrijitoare”

Au fost „delegate atribuțiile a două îngrijitoare” așa că elevii de la Școala Gimnazială Nr. 75 din Capitală vor reveni la cursuri în format fizic de vineri, 17 septembrie, după ce miercuri și joi cursurile au trecut în online, anunță Inspectoratul Școlar București, într-un comunicat. Este vorba despre 1.307 elevi din 47 de clase – 25 din ciclul primar și 22 de clase de gimnaziu.

„Referitor la situația din Școala Gimnazială Leonardo da Vinci, vă comunicăm următoarele:

În urma confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 a uneia dintre angajatele unității, cu statut de îngrijitoare, s-a dispus efectuarea anchetei epidemiologice. În urma anchetei, s-a constatat că alte două angajate, cu același statut, sunt contacți direcți.

În consecință, în lipsa temporară a trei angajate cu statut de îngrijitoare, unitatea s-a aflat în imposibilitatea de a asigura măsurile igienico-sanitare impuse de contextul epidemiologic actual pentru întreaga unitate, luându-se măsura temporară a desfășurării online a activităților didactice pentru clasele de elevi care își desfășoară activitatea în Corpul A al unității.

În urma informării Inspectoratului Școlar al Municipiului București, astăzi, 15 septembrie 2021, s-a identificat soluția delegării atribuțiilor a două îngrijitoare, începând cu 16 septembrie 2021.

Activitatea cu prezență fizică în Școala Gimnazială Leonardo da Vinci se va relua începând cu 17 septembrie 2021, după ce, în cursul zilei de mâine, 16 septembrie, se vor efectua activități de curățare a spațiului, în urma nebulizării”, potrivit ISMB.

Reamintim că școala a trecut în online după ce o îngrijitoare din corpul A de clădire al Școlii nr. 75 a fost testată pozitiv, celelalte 3 colege fiind contacte ale acesteia. O a patra îngrijitoare s-a întors din Anglia și este în izolare, potrivit regulilor în vigoare.

Exit mobile version