Cercetător român, câștigător al unui grant de aproape 1,5 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Cercetare

Foto: Pixabay.com

Cercetătorul român Andrei Terian-Dan, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (LBUS), a câștigat un grant în valoare de 1,45 milioane de euro pentru proiectul „O istorie transnațională a literaturii române (TRANSHIROL)” de la Consiliul European pentru Cercetare, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene. Câștigătorii celui mai recent concurs de granturi „Consolidator Grant”, destinat cercetătorilor aflați la mijlocul carierei au fost anunțați pe 9 decembrie.

Ipoteza de lucru a proiectului TRANSHIROL, și unul dintre elementele sale inovatoare, este aceea că o literatură „națională” nu ar trebui considerată în primul rând un sistem, ci mai degrabă o rețea definită de comunitățile transnaționale în care este integrată. Andrei Terian-Dan și echipa sa și-au propus să documenteze istoria de cinci secole a literaturii române și creșterea progresivă globală a rețelei acesteia. Istoria transnațională a literaturii române care rezultă din acest demers încearcă să devină, în cele din urmă, o istorie a literaturii mondiale scrisă dintr-o perspectivă românească.

Proiectul va reuni nu numai un set de orientări de ultimă generație în materie de studii literare și în domeniul mai larg al teoriei culturii, ci și o serie de aspecte interdisciplinare, de la sociologie și imagologie și până la studii digitale și cantitative. Fiind expert în literatura română, pe parcursul carierei sale, profesorul Terian-Dan a fost cercetător invitat în Regatul Unit, Spania și Slovenia și își desfășoară în prezent activitatea la universitatea pe care a absolvit-o, și anume Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Finanțarea face parte din actualul program de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020, în valoare totală de 655 de milioane de euro. Cu acest sprijin, noii beneficiari de granturi vor putea să își consolideze echipele și să aibă un impact considerabil.

Proiecte de cercetare în 23 de țări

Beneficiarii granturilor își vor desfășura proiectele în cadrul unor universități, centre de cercetare și companii din 23 de țări din întreaga Europă, în principal din Germania (cu 50 de granturi), Regatul Unit (50), Franța (34) și Țările de Jos (29). Pentru prima dată, un proiect care se va desfășura în Ucraina, o țară „asociată” la programul Orizont 2020, va fi finanțat, de asemenea, printr-un grant de tip „Consolidator”.

Aproape 40 de naționalități diferite

În cadrul acestei cereri de propuneri, cercetători de 39 de naționalități au primit granturi „Consolidator”: cei mai numeroși au fost italieni (47 de granturi), germani (45), francezi (27) și britanici (24).

Lista cercetătorilor selectați pentru finanțare:

Sursă foto: Pixabay

Exit mobile version