Cheltuielile medii cu educația ale familiilor de români au scăzut în anul de pandemie 2020, iar cele pentru cultură, sport și recreere s-au înjumătățit

Cheltuielile cu Educația

Foto: Edupedu.ro

Familiile din România au alocat educației, anul trecut, 0,3% din totalul cheltuielilor lor de consum, în medie pe lună, potrivit datelor anunțate luni de Institutul Național de Statistică. Cheltuiala cu educația în anul pandemiei a fost mai mică decât cea din anii anteriori, când familiile de români cheltuiau cu un punct procentual mai mult.

Potrivit datelor INS, gospodăriile românești au cheltuit lunar, cu educația, 9,73 lei în 2018 și 10,82 lei în 2019 (datele oficiale pe 2019 aici), însemnând, în fiecare an, 0,4% din totalul cheltuielilor de consum. În 2020, an marcat de pandemie, aceste cheltuieli au scăzut până sub pragul de 8 lei (7,83 lei) pe lună, însemnând 0,3% din totalul cheltuielilor de consum, care s-au ridicat la 2621,66 lei pe lună.

De notat că scăderea statistică a cheltuielilor pentru educație s-a petrecut într-un an în care o bună parte din timp a fost școală online, ceea ce a presupus mai mult consum de tehnologie, conectivitate, electricitate în gospodăriile cu copii. De notat, pe de altă parte, că statistic au crescut cheltuielile pentru comunicații, dar au scăzut cele pentru ușor cele pentru utilități.

Mai precis, anul trecut, comparativ cu 2019, au mai scăzut cheltuielile pentru îmbrăcăminte/încălțăminte, locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili, transport. Au crescut, în schimb, cheltuielile cu produse agroalimentare și băuturi nealcoolice, băuturi alcoolice, dotarea locuințelor, sănătate, comunicații.

Foto: Edupedu.ro / Cheltuielile cu Educația

Exit mobile version