Elevii din Norvegia au în școală persoane de încredere, acestea pot fi cadre didactice sau personal auxiliar, oameni în fața cărora elevii să se deschidă și care să știe în orice moment prin ce trec copiii, spune Georgeta Safta, învățătoare la Școala Gimnazială Gura Văii, comuna Bujoreni, județul Vâlcea, într-o dezbatere organizată de Fundația Terre des Hommes. Cadrul didactic a făcut parte dintr-un proiect româno-norvegian care a vizat calitatea în educație, învățământ echitabil și combaterea abandonului școlar. Aceasta a comparat cele două sisteme, din punctul său de vedere, subliniind îmbunătățirile pe care le vede preluate în școala în care lucrează, dintre cele văzute în schimbul de experiență din Norvegia.
În sistemul educațional norvegian, copiii au parte de multe ateliere, ”își pot alege diverse lucruri de făcut, asta însemnând să învețe să gătească încă de mici, lucruri despre o alimentație sănătoasă, să folosească atelierele de croitorie, să învețe să tragă la mașină, să croiască, începând de la lucruri mărunte, până – am văzut la școala pentru romi – făceau rochii, aveau parte și de designeri, le veneau în ajutor când ajungeau la lucruri mai complexe. Plus faptul că fac înot din clasa a II-a”, a punctat Georgeta Safta despre experiența ei la o școală din Norvegia.
”Sunt mulți copii arabi, îi integrează extraordinar de bine, am văzut orele de matematică: până copiii învață și stăpânesc foarte bine limba norvegiană, matematica sau curricula lor nu este bătută în cuie cum este la noi, ”nu ai voie să te abați pentru că copilul la sfârșitul anului trebuie să atingă anumite competențe”. Matematica o făceau sărind în zăpadă de 10 ori și numărau până la 10 sau și formau grupuri de trei-patru și numărau până învățau să numere”, mai spune învățătoarea despre integrarea copiilor, oferind și exemplu despre elevii români de acolo care, ”la română, formau cuvinte cu litere care erau pe mingiuțe”. ”Ei au o programă ca noi, dar pot să se abată, nu este bătută în cuie. Noi [în România – N. Red.] trebuie să ne atingem competențele”, continuă ea.
Safta consideră, din observațiile făcute în străinătate, că o măsură care poate fi implementată în România este micul-dejun pentru care au optat multe școli din Norvegia. ”Părinții pleacă la serviciu, iar ca să se scutească acest timp, este adus copilul la școală și servesc micul dejun la școală”, spune aceasta.
În România, ”noi avem această ”fac opt clase, să iau permisul””, spune Safta, pe când părinții din Norvegia încurajează mai degrabă copiii să gândească ”fac opt clase, să merg la profesională, să am banul meu, să devin independent, să devin util, să fac ceva pentru țară”, spune învățătoarea din județul Vâlcea. ”Dacă părintele înțelege importanța școlii și rolul școlii, caută să-i transmită și copilului acest lucru”, precizează Georgeta Safta, după experiența sa.
Redăm integral, mai jos, intervenția învățătoarei Georgeta Safta:
”Aș vrea să punctez elementele care mi-au atras atenția în sistemul de educație norvegian, activitățile vaste de care au parte copiii. Își pot alege diverse lucruri de făcut, asta însemnând să învețe să gătească încă de mici, lucruri despre o alimentație sănătoasă, să folosească atelierele de croitorie, să învețe să tragă la mașină, să croiască, începând de la lucruri mărunte, până – am văzut la școala pentru romi – făceau rochii, aveau parte și de designeri, le veneau în ajutor când ajungeau la lucruri mai complexe. Plus faptul că fac înot din clasa a II-a (…) foarte, foarte multe lucruri pe care vrem să le aducem în școala noastră. Suntem conștienți că nu putem face asta de azi pe mâine, într-un termen scurt, dar pe termen lung sunt convinsă că pe aceste lucruri le putem aduce în școala noastră.
Iarăși m-a impresionat că merg mult pe dezvoltarea socială în rândul copiilor, având în vedere că foarte multe școli au copii din alte naționalități, adică am fost în școli cu peste 50 de naționalități. Merg mult pe integrarea copiilor, să se simtă că aparțin comunității respective. Sunt foarte mulți copii din Ucraina din cauza războiului. Sunt mulți copii arabi, îi integrează extraordinar de bine, am văzut orele de matematică: până copiii învață și stăpânesc foarte bine limba norvegiană, matematica sau curricula lor nu este bătută în cuie cum este la noi, ”nu ai voie să te abați pentru că copilul la sfârșitul anului trebuie să atingă anumite competențe”.
Matematica o făceau sărind în zăpadă de 10 ori și numărau până la 10 sau și formau grupuri de trei-patru și numărau până învățau să numere sau, la română, formau cuvinte cu litere care erau pe mingiuțe. Sau să vă dau un exemplu, că am fost interesată de acest lucru, având clasa I, am mers într-o clasă de clasa I acolo în Norvegia la o școală și ei făceau adunări și scăderi în limita 0 – 10. Când eu acum, la timpul acesta, fac adunări cu împrumut, adunări cu trecere peste ordin și scăderi cu împrumut.
(…) Ei au o programă ca noi, dar pot să se abată, nu este bătută în cuie. Noi [în România – N. Red.] trebuie să ne atingem competențele. Pun mare accent pe colaborare, acesta este un lucru care mi-a plăcut extraordinar de mult. Practică foarte multe sporturi: patinaj, handbal, fotbal, hochei, foarte multe sporturi și au și dotările necesare. Sălile de sport sunt foarte mari, se pot împărți în două, mai multe clase, dotări la ei sunt altele. Și, într-adevăr, pun mare accent pe învățare activă. Copilul pune întrebări, este curios, orice greșeală se transformă într-o lecție de învățare. Acum vreau să vă vorbesc ce aș aduce eu din ceea ce am văzut în școala mea, mă refer mai mult pe partea de abandon școlar. Noi, având aproximativ 400 de elevi, dar un procent foarte mare de etnie romă și avem o mică problemă cu plecarea lor în străinătate și odată cu plecarea părinților își iau și copiii cu ei.
Ce consider eu, ca măsuri simple pe care le putem implementa în școală în viitorul apropiat sau pe termen scurt. Ce mi-a plăcut la ei: acele discuții de unu la unu între elev și un cadru didactic sau nu neapărat un cadru didactic. Acea persoană de încredere poate să fie învățătorul sau dirigintele sau psihologul școlii respective, un om de încredere cu care ei să se poată deschide. Noi nu prea punem preț pe starea copilului. Dacă îl vedem trist, ne rezumăm la ce s-a întâmplat, ”de ce ești trist”, să putem vorbi mai mult cu el.
Iarăși, un lucru bun, servirea mesei, o masă caldă. În unele școli, am văzut, au ales masa de dimineață, considerând-o cea mai importantă. Și părinții, mă rog, pleacă la serviciu, iar ca să se scutească acest timp, este adus copilul la școală și servesc micul dejun la școală.
Iarăși un punct care mi-a plăcut: motivația părintelui, motivația copilului de a veni la școală, dar în același timp și a părintelui. Dacă părintele înțelege importanța școlii și rolul școlii, caută să-i transmită și copilului acest lucru. Și dacă părintele înțelege că acel copil nu trebuie să rămână la limita de a face opt clase, noi avem această ”fac opt clase, să iau permisul”, nu, ”fac opt clase, să merg la profesională, să am banul meu, să devin independent, să devin util, să fac ceva pentru țară”.
Două modalități pentru reducerea abandonului: copilul să vină la școală, să se simtă bine în mediul școlar și să înțeleagă importanța venirii, participării lui la școală.
Și aș mai pune două întrebări la care noi trebuie să ne răspundem: ce fel de școală vrem să fim noi și cum va arăta piața muncii peste, nu știu, 10 ani, 20 de ani. Dacă suntem capabili să răspundem la această întrebare, ne apropiem de Norvegia”.
VIDEO Intervenția Georgetei Safta, de la minutul 39:00:
Foto: © Damir Ä_uhera | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.