Concurs despre cultura europeană pentru elevii de gimnaziu, anunțat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Înscrierile sunt deschise la sesiunile de pregătire până pe 13 martie

Foto: euroquiz.ro

Un concurs cu întrebări despre istoria și valorile Uniunii Europene, adresat elevilor de gimnaziu, este anunțat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Competiția, numită Euro Quiz, presupune ”răspunsul rapid și corect la întrebări prestabilite din diverse arii de cultură generală precum istorie, geografie, artă, gastronomie etc., într-un timp limitat”, conform organizatorilor.

Pentru a participa, trebuie ”să fii elev în ciclul gimnazial (clasele V– VIII), la o școală din România” și ”să ai repere de cultură generală, să fii atent, spontan și să te adaptezi ușor lucrului în echipă”, scrie pe site-ul Comisiei Europene.

Pentru a se înscrie la un concurs, un elev trebuie să formeze o echipă cu încă trei colegi care pot fi din aceeași clasă sau din altă clasă, în alt an de studiu V-VIII și să aibă alături un profesor care să îi înregistreze în concurs și să îi reprezinte.

”De ce să participi la Euro Quiz? Pentru că este o competiție în care îți poți testa cunoștințele generale, cu întrebări și răspunsuri despre istoria, prezentul și viitorul Uniunii Europene și care are drept scop dezvoltarea abilităților de lucru în echipă precum și conștientizarea valorilor europene”, transmit organizatorii.

Înscrierile și calendarul etapelor

Între 2 și 13 martie are loc înscrierea elevilor, de către profesorii coordonatori, la una din întâlnirile de informare și pregătire online, organizate în zilele de 14 și 15 martie. Se realizează prin completarea unui formular online.

”Cele două întâlniri online de informare și pregătire au o durată de două ore fiecare și sunt susținute de profesioniști, care vor răspunde întrebărilor adresate de participanți și vor asigura simularea concursului. Participarea profesorilor și elevilor la întâlnirile online nu implică obligativitatea înscrierii și participării în concurs”, conform precizărilor de la Comisia Europeană.

Între 20 și 31 martie înscrierea echipelor în concurs, printr-un formular care o să fie disponibil pe site-ul competiției în curând. Pe 5 aprilie este etapa județeană a concursului Euro Quiz, iar pe 6 se anunță echipele calificate pentru etapa națională Pe 9 mai are loc etapa națională și pe 10 mai ar urma anunțarea echipelor câștigătoare (locurile I, II, III), potrivit sursei citate.

DOCUMENT Regulament specific concurs național Euro Quiz 2023:

DOCUMENT Descarcă Ghid de pregătire pentru concursul național EURO QUIZ 2022:

Exit mobile version