Consiliul Elevilor, după măsurile anunțate vineri de autorități: în localitățile cu peste 6 infectări la 1000 de locuitori, școala să fie exclusiv online / Elevii să se poată testa în școală, atunci când apare un caz într-o clasă

Foto: © Pojoslaw - Dreamstime.com

Consiliul Național al Elevilor a reacționat, sâmbătă dimineață, la măsurile anunțate vineri de guvern cu privire la deschiderea școlii. Organizația arată că e vorba doar de propuneri, deși mai sunt doar trei săptămâni până la debutul noului an școlar. CNE cere că autoritățile trebuie să asigure posibilitatea elevilor de a se testa în școală, acolo unde apare un caz de infectare într-o clasă. Și susține că e nevoie de trecerea predării în online în localitățile unde rata de incidență atinge sau depăsește pragul de 6 infectări la mia de locuitori, ținând cont de creșterea riscului de răspândire comunitară.

Comunicatul CNE:

Începutul anului școlar: declarații evazive sau decizii asumate? 

Analizând declarațiile din urma ședinței de la Guvern în cadrul căreia s-au stabilit detaliile referitoare la începutul noului an școlar, Consiliul Național al Elevilor atrage atenția, din nou, asupra incertitudinii care încă există în privința noilor condiții de începere a școlii, care au fost prezentate la nivel de propuneri, cu doar trei săptămâni înainte ca noul an școlar să debuteze. 

În ceea ce privește situația apariției unui caz de infectare cu COVID-19 într-o clasă, este esențial ca, dincolo de criteriile de vaccinare care ar influența implementarea scenariului de funcționare, autoritățile să ofere posibilitatea elevilor de a se testa în școală, astfel încât actul instructiv-educativ să poată continua în format fizic cât mai mult timp. În acest context, atragem atenția și asupra implementării scenariului hibrid, care, în anii școlari trecuți, a fost dezavantajos pentru cei mai mulți elevi din România. De aceea, este absolut necesar ca școlile să asigure un act educațional de calitate, prin dotarea școlilor cu infrastructura digitală necesară. 

De asemenea, istoricul recent ne arată că în localitățile unde rata de incidență atinge sau chiar depăsește pragul de 6 infectări la mia de locuitori, riscul de răspândire comunitară a virusului COVID-19 crește considerabil. Astfel, este necesar ca, în localitățile care depășesc pragul de 6 infectări la 1000 de locuitori, indiferent dacă acestea sunt sau nu carantinate, cursurile să se desfășoare în format exclusiv online, având în vedere că nu există certitudinea că o persoană vaccinată nu poate fi purtător al virusului sau al unor forme ușoare, insesizabile. În același timp, trebuie menționat că măsurile care se decid la nivel local nu ar trebui să ducă la discriminare sau segregare între elevi și cadre didactice, nici măcar pe considerentul vaccinării.

În final, readucem în vedere faptul că ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății ar trebui redactat și publicat până la sfârșitul lunii august, pentru a ne asigura că școlile vor avea destul timp pentru a se pregăti de începutul noului an școlar. Complementar acestui ordin, evidențiem și nevoia de realizare a unor ghiduri metodologice pentru cazurile cu predare exclusiv online sau hibrid, în vederea prevenirii eventualelor colapsuri din actul educațional. De asemenea, este importantă oferirea posibilității fiecărei unități de învățământ de a-și stabili scenariul de funcționare după propriile sale particularități, fără să depindă de alte instituții (ISJ, DSP, CJSU etc.). 

„Cu aproape trei săptămâni înainte de redeschiderea unităților de învățământ, nu știm cu exactitate care sunt măsurile pe care va trebui să le respectăm odată cu debutul noului an școlar. Incertitudinea nu va conduce decât la unități de învățământ nepregătite, elevi și profesori dezinformați, săptămâni de școală compromise. Solicităm celeritate și responsabilitate în luarea unor decizii în beneficiul elevilor”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Foto: 184966089 © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version