Copiii vor putea avea şi numele de familie al mamei, a decis Curtea Constituţională din Italia

Foto: Pixabay.com

După decenii de aşteptare, începând de pe 27 aprilie, grație Curții Constituționale din prezidată de Giuliano Amato, femeile italiene au câștigat un drept istoric, negat până acum de articolul 262 din codul civil, acela de a le putea da copiilor propriul nume de familie. Cade astfel un tabu, un moment pe care Curtea îl aştepta de un an, mai exact din data de 14 ianuarie 2021, când problema a fost abordată pentru prima dată în instanţă, transmite La Repubblica, citată de Rador, scrie G4Media.ro.

Chestiunea a fost ridicată de un cuplu din Lucarno care iniţial s-a adresat magistraților instanței din Lagonegro cerând posibilitatea de a atribui celui de-al treilea copil doar numele de familie matern, aşa cum procedaseră şi în cazul celor doi frăţiori născuți când cuplul nu era încă căsătorit și care aveau ca nume de familie doar pe cel al mamei. Numai că instanţa din Lagonegro respinge cererea, iar decizia este contestată în fața Curții de Apel din Potenza, care, la 12 noiembrie 2021 trimite Consiliului obiecția de constituționalitate.

Consulta are însă pe masă și cazul unui cuplu din Bolzano, care a vrut să-i dea fiului lor, născut în afara căsătoriei, numele de familie matern pentru că, în germană, suna mult mai bine decât cel al tatălui.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Exit mobile version