Cum ai vrea să arate noul an școlar? – consultare lansată de Consiliul Național al Elevilor

Calendar BAC

Foto: Pexels.com

“Considerăm că acest moment e unul oportun pentru o schimbare fundamentală de paradigmă în sistemul educațional, însă, cum nicio decizie majoră nu ar trebui luată în educație fără consultarea directă a beneficiarilor primari ai educației, Consiliul Național al Elevilor lansează consultarea „Cum ai vrea să arate noul an școlar?”, adresată tuturor elevilor din România”, anunță organizația elevilor.

În contextul educațional actual, luând în considerare scenariile privind începerea anului școlar publicate de către autorități, Consiliul Național al Elevilor lansează o serie de consultări către colegii lor, pe baza cărora anunță că vor formula propuneri privind școala în timp de pandemie.

Rareș Voicu, noul președinte al Consiliului Național al Elevilor, susține că „ne aflăm într-un punct de turnură pentru sistemul educațional din România. A venit timpul ca fiecare elev să își exprime opinia cu privire la modul în care își va trăi viața școlară de acum încolo și, mai mult, să fie cu adevărat ascultat de către autorități. Lansăm această consultare, în calitate de unică structură de reprezentare a elevilor la nivel național, pentru că, în acest context, orice măsură luată în absența unei consultări reale a beneficiarilor este lipsită de fundament. Suntem deschiși să lucrăm alături de Guvernul României, pentru a duce la îndeplinire dezideratele elevilor.”

Structura anului școlar 2020-2021
Semestrul I (17 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă:          Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri:                            Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

DOCUMENT Structura anului școlar 2020-2021 – documentul publicat în Monitorul Oficial:

Structura anului scolar 2020-2021 / Foto: Monitorul Oficial
Câte zile de școală fac copiii, în Europa – studiu al Comisiei Europene

Pentru a vedea cum își organizează celelalte state anii școlari, Edupedu.ro a analizat raportul publicat în septembrie 2019 de Agenția Executivă pentru Educație a Comisiei Europene (EACEA/Eurydice). Raportul Eurydice prezintă detaliat structura anului școlar 2019-2020 în țările europene.

Reprezentantul părinților, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că cele 34 de săptămâni din structura anului școlar 2020-2021 totalizează doar 167 de zile de școală. De remarcat că, pentru al doilea an consecutiv, ordinul de ministru nu precizează și numărul total de zile de școală, ci numai numărul de săptămâni – care cuprinde și zile libere.

Câte zile de școală fac copiii în statele europene, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană:

Pentru statele de mai jos, raportul Eurydice nu prezintă numărul total de zile de școală pe care le fac copiii, ci datele de început și de final pentru anul școlar 2019-2020:

Experții în educație ai Comisiei Europene precizează că în aproximativ jumătate dintre cele 38 de țări analizate în Raportul “The organisation of school time in Europe – Primary and general secondary education : 2019/20“, numărul de zile de școală este între 170 și 180, în anul școlar în curs (2019-2020); în 17 țări/regiuni, numărul variază între 181 și 190 de zile de școală. În general, numărul de zile de școală este același în învățământul primar și în gimnazial, dar sunt câteva excepții: în Franța și Albania (ambele în liceu), Grecia, Romania și Serbia, se arată în raportul citat.

 

Exit mobile version