Cum se calculează media de repartizare la Titularizare 2026 pentru profesorii care pot să devină titulari și pentru suplinitori / Calendarul concursului de angajare în învățământ

calendarul de depunere

Foto: © Nyul | Dreamstime.com

Modul de calcul al mediei de repartizare pentru candidații care participă la concursul național de Titularizare 2026 este stabilit în metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. În perioada 8-30 iunie 2026 au loc probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă, conform calendarului oficial.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Art. 64 – „(8) Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului sau cel puțin media 8 (opt) la inspecțiile la clasă în profilul postului în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2026, pe parcursul anului şcolar 2025-2026, conform alin. (6), iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obținută la proba scrisa)*3+(nota obținută la proba practică/inspecția specială la clasă)]/4.

(9) Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului sau cel puțin media 5 (cinci) la inspecțiile la clasă în profilul postului în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2026, pe parcursul anului şcolar 2025-2026, conform alin. (6), iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obținută la proba scrisă)*3+(nota obținută la proba practică/inspecția specială la clasă)]/4. 

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că nu o să fie schimbări în privința concursului național de Titularizare 2026. Acesta a spus că „oamenii să se pregătească după aceeași programă”. Declarațiile au fost făcute, miercuri, 26 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal.

Recent, ministrul Educației și Cercetării a anunțat că se va organiza concursul de Titularizare din 2026. Precizăm că concursul de titularizare din 2026 este blocat de legea 141/2025 care suspendă ocuparea posturilor vacante în sectorul public pe tot parcursul anului viitor. Întrebat dacă va exista titularizare anul viitor în condițiile crizei fiscal-bugetare, ministrul Daniel David a răspuns că „da, trebuie să avem și vom avea”.

Calendarul ocupării prin concurs naţional a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar:

9) Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; Până la 4 mai 2026

b) aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs; Termen: 4 mai 2026

c) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs; Termen: 5 mai 2026

d) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2026; Perioada: 6-18 mai 2026

Perioada: 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

e) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 7-20 mai 2026

Perioada: 12-15 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

f) validarea fişelor de înscriere ale candidaţilor:

Perioada: 13-16 iulie 2026

Notă: (1) În perioada 6-18 mai 2026, respectiv în perioada 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online, pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.

(2) În mod excepţional pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 21 iulie 2026, până la ora 8.00 absolvenţii promoţiei 2026 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic). Absolvenţii promoţiei 2026 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:

Termen: 29 mai 2026

Notă: În perioada 25 mai-30 iunie 2026, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe. Perioada: 8-30 iunie 2026

Notă: (1) În perioada 8-30 iunie 2026 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2026.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 5–12 iunie 2026.

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; Termen: 3 iulie 2026

j) afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor; Termen: 16 iulie 2026

k) desfășurarea probei scrise; Termen: 21 iulie 2026

l) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 28 iulie 2026

m) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor; Perioada: 28-29 iulie 2026

n) soluţionarea contestațiilor; Perioada: 29 iulie-3 august 2026

o) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 4 august2026

p) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie; Perioada: 5-6 august 2026

q) şedință de repartizare, în ordine, a:

Termen: 6 august 2026

r) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 7 august 2026

s) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 17-21 august 2026

DOCUMENT Ordin 6.695 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2026-2027
Informații de context despre blocarea posturilor în educație

Legea 141/2025 suspendă ocuparea prin concurs a tuturor posturilor vacante din instituțiile publice până la 31 decembrie 2026, cu excepția posturilor unice sau a celor finanțate prin fonduri europene nerambursabile. În plus, ordonatorii de credite pot aproba ocuparea unui procent de maximum 15% din posturile care se vacantează după 1 ianuarie 2026, doar dacă se încadrează în bugetele aprobate.

În domeniul educației, acest blocaj are efecte directe: titularizarea, concursurile pentru funcții auxiliare (consilieri, secretari, bibliotecari, administratori) și ocuparea posturilor de directori, ale căror mandate expiră în 2026, sunt din nou suspendate. Potrivit Consiliului Legislativ, această practică perpetuează politizarea și instabilitatea instituțională, favorizând numirile temporare în locul concursurilor pe criterii de competență.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 28 octombrie că „miza fundamentală, alături de plata cu ora în preuniversitar, este deblocarea posturilor, pe care aș vrea să o obținem de la început de an”. 

Cronologia ultimelor blocaje

Foto: © Nyul | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Nu se schimbă nimic la concursul de Titularizare 2026, spune ministrul Daniel David: Oamenii să se pregătească după aceeași programă
OFICIAL Proba scrisă de la Titularizare 2026 are loc pe 21 iulie. Calendarul complet al concursului de angajare în învățământ
OFICIAL Ordinea etapelor de mobilitate a profesorilor pentru anul școlar 2026-2027 și Metodologia-cadru
Exit mobile version