Daniel David: Fetița mea îmi reproșează, mai în glumă, mai în serios, că sunt „ministrul epuizației naționale” pentru că la școală are „un curriculum încărcat și teme multe”

Foto: Ciprian Hord / Dilema

Daniel David a vorbit într-un interviu pentru revista Dilema și despre o chestiune personală, poziționarea sa, ca părinte, față de școala la care merge copilul său, elevă în clasa a IV-a. Oficialul a spus este „în general mulțumit de școală” și că nu a cedat tentației de a o muta la o școală privată. Acesta a povestit și că fiica sa îi spune în glumă „ministrul epuizației naționale”.

„Ca ministru, mă preocupă întregul sistem și avem mult de lucru. Ca părinte sînt însă, în general, mulțumit de școala unde studiază fetița mea și de aceea nu am integrat-o în sistemul privat. Chiar dacă, adesea, confruntîndu-se cu un curriculum încărcat și teme multe, fetița mea îmi reproșează, mai în glumă, mai în serios, că sunt „ministrul epuizației naționale”, a declarat Daniel David.

Întrebat despre Eșecul educației, tema centrală a săptămânalului Dilema din acest număr, Daniel David a spus că „după mine, s-a greșit când s-au evitat, prea des, reformele structurale în esența educației și implementarea unor modele de succes din spațiul vestic, unde educația reușește. Altfel spus, după 1989, reformele s-au făcut adesea în cadrul unor paradigme vechi, valabile în perioada comunistă (de exemplu, neînțelegerea relației dintre norma didactică și timpul de lucru). Iar atunci când s-au schimbat unele forme, aceste schimbări nu au vizat și esența sistemului, ca atunci cînd s-a făcut reorganizarea rețelei școlare și a nivelurilor de studiu fără atenție la calitatea educației”.

Ministrul a mai spus că „acele reforme bune, cu adevărat binevenite, nu au fost corelate între ele în timp util sau nu s-au implementat până la capăt”.

Interviul integral, în Dilema

Exit mobile version