Târgul educațional „Vocația Ta!” se desfășoară în această săptămână, între 3 și 6 iunie, la Biblioteca Națională a României, 93 de licee și 12 universități din București fiind prezente la eveniment, potrivit Agerpres. Accesul este gratuit pentru părinți și copii.
„Ce liceu aleg? Ce facultate mi se potrivește? Îi ajutăm pe elevi să-și aleagă drumul în viață și organizăm, de mâine, cel mai mare târg de ofertă educațională din România! Aducem la un loc, în fața lor, 93 de licee și 12 universități din București pentru a afla simplu, direct, ‘de la sursă’, toate informațiile”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Capitalei.
La cele peste 120 de standuri, cei interesați pot descoperi oferta educațională a aproape tuturor liceelor și universităților din București.
„Puteți interacționa direct cu reprezentanții învățământului preuniversitar și universitar, dar și cu alți elevi, puteți afla ce activități extrașcolare există și ce are fain, interesant, fiecare facultate sau liceu”, arată sursa citată.
În cadrul târgului, organizatorii au pregătit:
- workshopuri de orientare în carieră și dezvoltare personală
- ateliere practice de medicină, arhitectură, economie
- demonstrații interactive și tururi ghidate
- activități artistice, teatru, dans și recitaluri.
Târgul Educațional „Vocația Ta!”, ajuns la cea de-a 27-a ediție, este organizat prin PROEDUS, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și cu Biblioteca Națională a României.
