Sistemul de învățământ din România traversează una dintre cele mai profunde crize de identitate din istoria sa modernă. Sub paravanul unor „reforme” zgomotoase și al unor concepte moderne importate pe bandă rulantă, realitatea din clase zugrăvește un tablou sumbru. Școala românească pare să fi devenit un spațiu în care performanța este descurajată, autoritatea profesorului este anihilată, iar birocrația a înlocuit educația. Cine poartă însă vina pentru acest declin programat?
Primele lovituri de grație aplicate calității actului educațional au venit sub forma relaxării standardelor de evaluare și disciplină. Dispoziția privind dispariția tezelor a eliminat din calendarul școlar acele momente de sinteză și evaluare sumativă care îi obligau pe elevi să recapituleze și să fixeze materia.
În paralel, modificările aduse regulamentelor școlare par să încurajeze direct absenteismul. Dacă în trecut regulile erau stricte, iar nota la purtare scădea cu un punct la fiecare 10 absențe nemotivate, astăzi pragul a fost dublat la 20 de absențe. Această indulgență artificială nu face altceva decât să transmită un mesaj periculos: prezența la cursuri a devenit opțională, iar disciplina, o relicvă a trecutului.
Situația este complicată și de fragmentarea anului școlar prin introducerea modulelor în locul tradiționalelor semestre. Această succesiune rapidă de vacanțe și perioade scurte de cursuri rupe ritmul de învățare al elevilor, făcând aproape imposibilă o continuitate logică și o aprofundare reală a materiei.
Trecerea forțată de la catalogul clasic la cel online reprezintă un alt experiment eșuat în lipsa unei infrastructuri reale. Deși prezentat ca un pas spre modernitate, catalogul online vine la pachet cu o serie de vulnerabilități majore. În primul rând, platformele folosite nu prezintă măsuri de siguranță solide pentru protecția datelor. În al doilea rând, sistemul depinde în totalitate de o conexiune la internet care, în multe școli din România, este fie precară, fie inexistentă.
Atunci când aplicația dă erori sau rețeaua pică, profesorul este blocat, fiind în imposibilitatea de a-și exercita sarcinile elementare de notare și monitorizare. În loc să simplifice munca, tehnologia netestată a adăugat un nou strat de frustrare.
Poate cea mai dureroasă transformare este degradarea statutului cadrului didactic. Profesorul din România a fost transformat, treptat, într-un funcționar public îngropat în maculatură. În loc să își dedice timpul pregătirii lecțiilor sau interacțiunii cu elevii, dascălii au devenit administratori de dosare.
Unitățile de învățământ au fost asaltate de birocrația acordării burselor: burse de venituri mici, burse medicale, burse de orfan și multe alte categorii. Profesorul este cel care adună adeverințe, verifică venituri și completează tabele, preluând sarcini care ar trebui să revină asistenților sociali.
Această devalorizare profesională se produce pe fundalul unei explozii a cazurilor de violență în mediul școlar. Asistăm la o realitate alarmantă: agresiunile nu se mai manifestă doar între elevi, ci se îndreaptă tot mai des dinspre elevi și părinți către profesori.
Cadrul didactic a devenit vulnerabil în propria sală de clasă. În mod paradoxal, deși este expus abuzurilor, profesorul a fost deposedat de orice pârghie de autoritate. El este obligat în mod constant să se justifice: să justifice de ce a dat o notă anumită, de ce a desfășurat o activitate sau de ce a aplicat o sancțiune. Această presiune psihologică permanentă din partea părinților hiperprotectivi și a managementului școlar speriat de reclamații transformă meseria de dascăl într-una de risc înalt.
Urmarea firească? Tinerii valoroși refuză să mai îmbrățișeze această carieră. Absolvenții de top ocolesc sistemul public de învățământ, lăsând catedrele descoperite sau la mâna unor suplinitori necalificați.
Rădăcina acestor probleme se află la vârful Ministerului Educației. De ani de zile, în fotoliile de miniștri și secretari de stat ajung oameni care nu știu ce se întâmplă cu adevărat în școlile din România. Ultimii miniștri au fost orice altceva, numai profesori cu experiență la catedră nu. Deciziile strategice sunt luate din birouri sterile, pe baza unor teorii rupte de realitatea din teren.
Cel mai grav aspect este însă ipocrizia publică. Deși toate aceste schimbări dezastruoase au fost dictate politic de cei care au condus ministerul, vina pentru eșecul sistemului este aruncată, în mod constant și sistematic, tot asupra profesorilor. Ei sunt scoși țapi ispășitori pentru analfabetismul funcțional, pentru notele slabe de la examene și pentru indisciplina generalizată.
Este timpul ca decidenții să înțeleagă un adevăr fundamental, axiomatic: profesorul este cel care trebuie să fie în centrul actului educațional. El este cel care formează elevi, nu elevii sunt cei care formează profesori. Fără redarea demnității, a autorității și a respectului cuvenit cadrului didactic, școala românească va continua să fie doar o fabrică de diplome fără acoperire, într-o societate care refuză să mai învețe.
___
Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro care încurajează și sprijină profesorii să-și facă cunoscute opiniile. Vrei ca gândurile tale să ajungă la ceilalți profesori, la părinți, elevi și decidenți? Trimite pe adresa redactie@edupedu.ro textul prin care vrei să semnalezi problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului.