Definitivat 2022. Miercuri, 20 iulie, are loc proba scrisă. Intrarea candidaților se face până la ora 8, iar plicurile cu subiectele vor fi desfăcute la 10 / Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix de culoare albastră

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com

Proba scrisă a examenului de Definitivat 2022 este organizată miercuri, 20 iulie, potrivit calendarului oficial. Conform metodologiei, proba scrisă începe la ora 9 și durează 4 ore. Plicurile cu subiectele vor fi desfăcute în prezența candidaților la ora 10. Vezi în articol care sunt regulile de examen.

UPDATE: Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare, în urmă cu două săptămâni, o procedură prin care modifică orarul definitivatului. – detalii aici

Pentru redactarea lucrărilor se foloseşte cerneală sau pix de culoare albastră. Desenele/graficele se execută cu creion negru, potrivit metodologiei. Profesorii pot avea, în sala de examen, dicţionare – pentru disciplinele latină sau greacă veche – şi planuri de conturi – pentru disciplinele economice.

Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului în termen de valabilitate, după cum apare în metodologie.

Candidaţii şi profesorii asistenţi nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanţă, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea examenului în condiţii de legalitate, echitate şi obiectivitate. Acestea vor fi depuse şi sigilate în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen.

Ce se întâmplă cu profesorii care au asupra lor materiale nepermise

Cei care introduc în sala de examen materiale nepermise, din categoria celor menționate mai sus, sunt eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, prevede art. 22 alin. (5) din metodologie.

„În fiecare sală de examen se repartizează candidaţi care susţin examenul la cel puţin două discipline diferite. Repartizarea candidaţilor în sală se face potrivit tabelelor afişate, respectarea ordinii de aşezare în bancă fiind obligatorie”, conform sursei citate anterior.

Candidații care nu se află în sală când se deschide plicul cu subiectele pierd dreptul de a mai susține proba scrisă în sesiunea aceasta

Plicurile secretizate cu subiecte vor fi distribuite în sălile de examen de către preşedintele comisiei de examen, împreună cu secretarul comisiei, astfel încât, la ora 10:00, acestea să poată fi desfăcute, în prezenţa candidaţilor.

După ce a fost deschis plicul cu subiectele, niciun candidat nu mai poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea şi semnează de predare. Candidaţii care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine examenul în sesiunea respectivă.

După ce au primit subiectele, profesorii „verifică dacă au primit subiectul corespunzător specializării/disciplinei de examen şi semnează pentru conformitate în tabelul pus la dispoziţie de profesorii asistenţi responsabili de sală”, potrivit documentului.

Când este anulată lucrarea

Înscrierea numelui candidaţilor sau a altor nume proprii care nu au legătură cu cerinţele subiectului, precum şi la existenţa oricăror alte semne distinctive pe foile de examen determină anularea lucrărilor scrise.

Cum se corectează o greșeală

Cei care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele, cu o linie oblică.

Ce se întâmplă cu cei care copiază

Candidații care în timpul desfăşurării probei scrise sunt surprinşi copiind, transmițând soluții cu privire la subiecte sau având asupra lor materiale nepermise sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă.

Când se pot retrage profesorii de la proba scrisă

„Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.”

„În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre profesorii asistenţi până la înapoierea în sala de examen, fără a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor.”

Regulile după încheierea lucrării

După încheierea lucrării, candidaţii numerotează foile de examen în spaţiul rezervat, cu cifre arabe, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini scrise, de exemplu: 3/5 pentru pagina a treia din totalul de 5 pagini scrise, conform metodologiei. Se vor numerota toate paginile pe care candidatul a scris, inclusiv prima pagină şi paginile incomplete.

La finalizarea lucrării, candidaţii predau profesorilor asistenţi responsabili de sală lucrările şi semnează în borderoul de predare, menţionând numărul de pagini scrise în borderou şi pe teză, în spaţiul rezervat. Spaţiile libere ale întregii lucrări se anulează, în faţa candidatului, de către unul dintre profesorii asistenţi, cu linie frântă în forma literei “Z”. Până la predarea ultimei lucrări, în sală rămân cel puţin 3 candidaţi.

Ciornele şi foaia cu subiecte se predau separat profesorilor asistenţi responsabili de sală, odată cu lucrarea. Ciornele nu sunt luate în considerare în evaluarea lucrării şi la eventualele contestaţii.

Despre definitivat

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Calendar Definitivat 2022

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version