Demis din funcțiile ocupate în Consiliul Elevilor pentru că a “distribuit o postare a unui deputat din Parlamentul României” – un fost președinte al filialei din Caraș-Severin acuză “lupte de putere în cea mai mare organizație de reprezentare a elevilor din România”

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com

Un fost președinte al Consiliului Județean al Elevilor Caraș-Severin (CJE CS), Darius Lăpădat, acuză, într-un comunicat de presă transmis Edupedu.ro, că a fost dat afară din funcție pentru că a distribuit o postare pe Facebook a unui parlamentar, mesaj critic la adresa “minciunilor’ unui altui partid. Elevul de clasa a XII-a argumentează că motivele invocate în  decizia de demitere nu au susținere în realitate. Iar el scrie că a fost înlocuit interimar în funcție de către un alt coleg deoarece cu acesta “se cunoșteau” membrii biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor.

Darius Lăpădat scrie că demisia s-a bazat pe regulile CNE referitoare la afilierea politică și la angajamentele cum că nu vor participa la evenimente sau dezbateri politice, or el doar a distribuit un mesaj al unui parlamentar “care prezenta foarte clar cum un aumit partid politic încearcă să strângă capital politic pe baza unei minciuni (…) Nu era o chestie relativă, nu era o părere personală, o poziție politică, era un lucru cât se poate de evident. Eu nu am scris absolut nimic despre această postare, doar am distribuit-o”.

În mesajul său, însoțit de mesajele trimise și primite în dialogul cu reprezentanții structurilor centrale ale organizației elevilor, Darius Lăpădat acuză că a cerut lămuriri și a semnalat erori în decizia de demitere prin două adrese către Biroul Executiv al CNE. Dar, spune el, a primit un răspuns în care acesta și-a păstrat poziția, în timp ce, de la Comisia de Etică a organizației, a primit un răspuns prin care decizia de demitere este apărată, fără explicații lămuritoare.

El mai spune că a cerut Biroului Executiv al CNE documentele referitoare la decizia lui, dar tot ce a primit a fost un telefon de la președintele organizației, Miruna Croitoru, care i-ar fi spus că unul din documente nu există și care i-ar fi spus că urma să primească un răspuns oficial, dar acesta nu a mai venit.

Situația din CNE, așa cum e prezentată de elevul Darius Lăpădat în contextul demiterii sale, inclusiv prin documentele relevante (comunicatul integral, la finalul articolului):

Elevul spune că, pe 4 septembrie, a fost sunat de un vicepreședinte CNE, membru în Biroul Executiv al organizației, care l-a întrebat dacă dorește să-și prelungească mandatul de președinte al consiliului județean. Lăpădat a răspuns că îi va transmite decizia în 3-4 zile.

În aceeași zi, după câteva ore, Lăpădat a primit pe mail o decizie de demitere din funcțiile ocupate în organizație.- inclusiv de la conducerea consiliului școlar al elevilor dintr-o instituție de învățământ inexistentă (colegiul național menționat e de fapt liceu teoretic – n.red.). “Motivul pentru care am fost demis este unul cel puțin bizar – am distribuit o postare a unui deputat din Parlamentul României care prezenta foarte clar cum un anumit partid politic încearcă să strângă capital politic pe baza unei minciuni”, scrie el.

Decizia de demitere a lui Darius Lăpădat:

El consemnează referințele invocate pentru demitere: un articol 92 din Regulamentul intern al CNE, articol care nu există, respectiv articolele 56 și 91 din Regulament.

Ce spun acestea:

El notează că a fost invocată și “anexa 2 din Metodologia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor în Consiliul Elevilor, completată în momentul depunerii candidaturii, care spune în felul următor: ‘declar pe proprie răspundere că nu voi participa la niciun eveniment, întâlnire sau dezbatere organizată strict în interes politic’”.

Darius Lăpădat spune că nu putea fi acuzat de nimic din cele de mai sus, motiv pentru care a cerut o analiză la Comisia Națională de Etică a CNE, dar aceasta a apreciat că prin decizia de demitere nu sunt încălcate regulamentele CNE. Iar când a cerut clarificări de la BEx, “ei mi-au explicat de ce ei au dreptate și că nimeni nu se va îndrepta spre vreo revocare a deciziei”.

Adresă Darius Lăpădat 1:

Răspuns de la conducerea CNE:

Adresă Darius Lăpădat 2:

Într-un răspuns semnat de președintele CNE, Miruna Croitoru (vezi primul răspuns de mai sus), se arată: “definim sintagma ‘poziție politică’ drept orice acțiune a unui membru al Consiliului Elevilor din care se desprinde, în spațiul public, faptul că susține/nu susține un anumit partid politic/o anumită formațiune politică”, iar mesajul distribuit de Darius Lăpădat “aparține unei persoane afiliate politic și care exprima o serie de opinii politice”.

Fostul președinte CJE CS mai arată, în comunicatul său, că după demiterea sa a fost numit președinte interimar al organizației județene un coleg, Lucas Szava, care fusese “contactat de CNE înainte cu o seară, că se cunosc cu el”. Potrivit comunicatului, acesta ar fi fost contactat de către biroul executiv, după demiterea lui Lăpădat, pentru a vedea ce se întâmplă în organizația locală deși în mod normal ar fi trebuit să fie contactat vicepreședintele acesteia.

Autorul comunicatului mai scrie că s-a adresat Comisiei de Etică și Biroului Executiv, dar a mai primit un singur răspuns, în care apare o modificare, neasumată, a referinței din regulament ce stă la baza demiterii – articolul 92 din Regulamentul CNE, inexistent, era înlocuit cu un alt articol, 95, ce prevede posibilitatea demiterii unor membri.

Adresă către Comisia de Etică 1:

Răspunsul Comisiei de Etică:

Adresă către Comisia de Etică 2:

Darius Lăpădat mai spune că a cerut procesele verbale ale ședințelor în care s-au luat deciziile referitoare la demiterea lui, dar, deși a fost contactat de președintele CNE, Miruna Croitoru, care a spus că va primi un răspuns, acesta nu a venit deloc în următoarele cinci săptămâni.

El afirmă, totodată, că ar fi constatat că elevul numit interimar la președinția CJE CS a apreciat o postare pe Facebook “a unui lider politic influent din România, fost prim-ministru, care exprima anumite opinii politice împotriva unui anumit partid”, dar, când el a semnalat situația la Comisia de Etică și la Biroul Executiv al organizației, pentru “destituirea lui (…) pe aceleași motive pe care am fost destituit și eu”, nu a primit niciun răspuns.

Elevul mai face trimitere la “afișarea Mirunei Croitoru la pupitrul Ligiei Deca în contextul grevei generale din învățământ” și scrie că, atunci, Biroul Executiv al CNE a cerut pozițiile structurilor.

Amintim că, în contextul protestelor profesorilor din mai a.c., premierul de atunci, Nicole Ciucă, i-a invitat la discuții pe președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, și pe președinta Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru. Discuțiile au avut loc la Guvern, iar cei doi reprezentanți au transmis apoi mesaje de la pupitrul Guvernului României, punând astfel presiune pe protestele profesorilor.

Comunicatul lui Darius Lăpădat, integral:

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version